CUVÂNT DE SUFLET

 

Ce sunt zilele omului pe faţa Pământului? Un şir lung, cât o viaţă, de suişuri şi coborâşuri. Căutări nesfârşite, visări, speranţe, împliniri, nostalgii, reuşite sau dimpotrivă, lacrimi revărsate-n amar. Prin anii grei înmuguresc pe rând florile înmiresmate ale vrerilor lăuntrice, pentru ca tot ele să se topească apoi în uitarea altora de după noi. Ne luăm zborul către nemărginire, avântându-ne sus, tot mai sus, urmărind permanent sensul echilibrului şi năzuind spre Infinit. Unii ajung mai devreme, alţii mai târziu, iar alţii, niciodată. Scepticii se tot întreabă: Ce căutăm de fapt pe aici? De unde venim şi încotro ne ducem? Teoretic vorbind, cu toate realizările ştiinţei pe care le avem astăzi la dispoziţie, încă nu putem da un răspuns cât de cât mulţumitor la ceea ce ne frământă. Totuşi, existenţa noastră efemeră este definită în trei perioade distincte: trecut, prezent şi viitor care, la rândul lor, au un numitor comun: Eterna şi Marea Iubire a Celui de Sus. Cât vieţuim în astă lume, nimic nu e de neatins. Chiar şi mântuirea este posibilă; trebuie doar să luptăm, să credem şi să nădăjduim cu întreaga fiinţă. Dar dacă n-avem Iubire, suntem zero absolut.

În sfârşit, ce mai este viaţa omului? Un dat de la Dumnezeu, cum zice românaşul neaoş de pe la ţară în filozofia lui, cu palmele bătătorite de coada sapei şi cu obrazul copt de măritul Soare. Cari, într-o clipită de şedere acolo pe glia ce-o are de la moşu' lui, îşi ostoieşte arşiţa gâtlejului din adâncul puţului şi muşcă cu nesaţ dintr-un codru de pită pe care-l găseşte mai dulce ca mierea. Şi el nu ştie altceva pe lume decât numa' atâtica: muncă, muncă şi iar muncă. Pentru el şi-ai lui. Pentru nevasta şi copilaşii lui. Să aibă, să nu ducă lipsă. Că rău îi când n-ai ce-aşterne pe masă, feri-te-ar sfântu'! Aşa a prins el de la 'naintaşi de când se ştie: Sfânta Pâinică cea de toate zilele se câştigă cu broboanele frunţii, de cum cântă cucurigu' şi până când mândra Lună îi arată că trebuie să încheie socotelile cu ziua ce-a fost şi să meargă olecuţă la hodină. Nu de alta, da' mâne, tre' s-o ia de la capăt iară.  

Tot astfel am pornit şi noi pe drumul vieţii. Noi, cei care astăzi încercăm să vă dăruim din puţinul nostru prin intermediul acestor umile rânduri, o părticică a sufletului ce poartă-n el feeria unei eterne sclipiri. Este LUMINIŢA - raza cugetării răsăritului de murmur, cufundat în bolta versului omenesc încătuşat de neputinţă. Sfântă binecuvântare, dor şi alean, melancolie şi extaz, patemi... Un singur gând: LUMINIŢA ! Un picur de astru mister, de eu încătuşat în vrerile altora care nu vor bănui vreodată cum e să visezi, să doreşti şi să ai totul, într-un perpetuu preludiu celest de suav giuvaer al miresmelor tăceri de taină. De-ar putea cerul să picure o strună de liră în pustiul de acum, poate s-ar mai risipi searbădul nisip zdruncinat de-al amintirilor ghirlande. Nespusele cuvinte ne-au deschis fereastra spre veşnicia armoniei cea mult nepieritoare.   

Colindăm ţara în lung şi-n lat, dar inima ne-a rămas ţintuită pe acele meleaguri. Suntem hărăziţi parcă să ducem cu noi dulcele fior al depărtărilor suspine. O cană cu apă dacă o bem pe unde ne poartă Domnul paşii, nu ne rabdă dorul şi spunem: Tot mai bună era apa de la Luminiţa!

Până la momentul venirii noastre în luna lui Undrea din 1998, aici nu a mai locuit o familie de preot de aproximativ 10 ani. În toată această perioadă, localitatea a fost filială a parohiei Făgăraşul Nou. Prin urmare, preotul (care mai deservea şi satele de prin jur - Calfa, Meşteru şi Măgurele) venea o dată pe lună să săvârşească în biserică Sfânta Liturghie, aceasta în afară de cazurile când era solicitat pentru oficierea diferitelor servicii religioase ivite pe parcurs.

Bucuria sătenilor nu a cunoscut margini când au aflat că le va sosi în sfârşit un preot şi ca vor avea şi ei de azi înainte slujbă în fiecare duminică şi zi de sărbătoare. Nu mai vorbim de bătrânii cărora le-a venit inima la loc, ştiind că vor putea apela oricând pentru o spovedanie şi împărtăşanie atât de necesare la vârsta lor. Unii n-au crezut până când nu ne-au văzut stabiliţi concret acolo.  

Casa parohială fusese la un moment dat chiar transformată în grajd, după spusele sătenilor; pe scurt, nu se putea sălăşlui într-însa. Dar inimile românilor nu ne-au lăsat de izbelişte; un grup de femei săritoare au pus mână de la mână şi au făcut clacă, astfel că în câteva zile au reuşit să dea o mână de var proaspăt în cele două odăiţe şi să înteţească focul în sobiţa de pământ cu plită şi cuptoraş din polată. Asemenea, câţiva bărbaţi vrednici au adus de la pădure pentru părintele vreo trei căruţe pline vârf cu trunchiuri zdravene de salcâm, să avem ce pune pe foc peste iarnă. Apoi, întreg satul ne-a umplut cămara cu de toate: lapte, brânză, carne, ouă, fasole, cartofi, mălai, făină şi conserve de zarzavaturi. Ce mai, tot ce-i trebuie omului la casă nouă!  

Am vieţuit aici aproape trei ani, până în vara lui 2001. O perioadă scurtă, dar încărcată de evenimente frumoase petrecute în mijlocul acestor oameni minunaţi, de care vom aminti la momentul potrivit. Nu ne-a fost deloc uşor să plecăm, dar a trebuit s-o facem; co-autoarea lucrării efectua zilnic naveta pe jos aproape 6 km. la liceul din Topolog unde preda, fetiţa noastră trebuia dată la grădiniţa şi, în plus, o mai aşteptam şi pe mezină să vină pe lume.

Acum, după zece ani de la despărţirea trupească de satul nostru drag, ne întoarcem sufleteşte cu emoţie şi admiraţie pentru cei cărora le-am fost pentru puţin, ce-i drept, îndrumători spirituali şi care ne-au primit în mijlocul lor, întinzându-ne cu atâta bucurie o mână de ajutor la nevoie. Fără ei, nu am fi în prezent ceea ce suntem. Lucrarea de faţă s-a născut dintr-o datorie morală ce-o purtăm în inimi faţă de satul Luminiţa, judeţul Tulcea. Locuri şi oameni…

Respect şi plecăciunea frunţii înaintea voastră, dragii noştri !   

 


Cuvântul Dl. Prof Univ. Dr. Vasile Torică - directorul tehnic al Centrului Regional Meteorologic Dobrogea din Constanţa, la apariţia volumului monografic "Satul Luminiţa, jud. Tulcea - ieri şi azi", aparţinând autorilor Jenica Sava şi Bogdan Dumitrel Sava, Editura Europolis, Constanţa. 2011:

« În urma unei intense activităţi de documentare în centrul căreia se evidenţiază pasiunea pentru redescoperirea locurilor absolut mirifice din spaţiul nord-dobrogean, lucrarea Satul Luminiţa, jud. Tulcea - ieri si azi aparţinând soţilor Jenica şi Bogdan Dumitrel Sava, reprezintă o contribuţie deosebită pentru conturarea monografiilor regionale din ţara noastră.

Îmbinând armonios bogatul material bibliografic studiat cu observaţiile riguroase din teren desfăşurate pe mai multe etape, ea încearcă să surprindă din punct de vedere analitic, sintetic şi obiectiv problematica dinamicii arealului, tratând echilibrat diferite domenii de cercetare cum sunt factorii naturali, cei de ordin social, economic, istoric şi cultural, utilizându-se pentru aceasta metode de lucru eficiente ca analiza şi sinteza datelor, oferindu-se permanent posibilitatea unei comparări.

Diferitele conjuncturi în care a fost surprins de-a lungul curgerii timpului, ne arată că satul Luminiţa a izbutit să-şi păstreze filonul autentic românesc cât mai nealterat cu putinţă, în condiţiile în care constituia parte integrantă a unei Dobroge măcinată de felurite conflicte militare la nivel european ce s-au extins pe mai multe sute de ani şi care au făcut din ea, putem spune, teatrul de luptă al mai multor popoare, doritoare în a-şi lăsa fiecare pecetea definitorie în istoria, cultura şi tradiţia sa.

Succesul menţinerii unităţii şi identităţii naţionale se regăseşte astăzi în populaţia satului 100% românească de religie creştin ortodoxă, păstrătoare a unei moşteniri spirituale cu valoare de tezaur, reliefată printre altele, de extraordinarele colinde de Crăciun, ce continuă, în ciuda globalizării, să aibă farmecul lor special.

Pentru un spaţiu geografic de întindere redusă cum este cel al localităţii asupra căreia autorii s-au orientat în studiul lor, se remarcă totuşi în mod surprinzător o mare bogăţie şi diversitate a informaţiilor prezentate şi argumentate ştiinţific, la care se adaugă şi susţinerea unui material fotografic complex.

În paralel, s-a avut permanent în vedere captivarea unui cerc cât mai larg de cititori, prin introducerea în text a regionalismelor expuse deosebit de logic şi coerent, menite să atragă atenţia, conducând în acelaşi timp şi spre o plăcere a lecturii.

Autorii sunt recunoscători prin aceste rânduri locuitorilor micii aşezări dobrogene cu nume parcă predestinat, care le-au fost alături într-o anumită perioadă a vieţii şi de care îşi amintesc neîncetat cu emoţie în glas. »

 
 
 

Viaţa religioasă

Se cuvine să facem aici câteva precizări şi anume: În perioada dec. 1998 - iun. 2001 cât pr. Bogdan Dumitrel Sava a funcţionat ca preot paroh în această localitate, s-a încercat conturarea unui istoric al bisericii satului. A existat în arhiva parohială un document intitulat Scurt istoric al bisericii cu hramul "Sf. M.Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir", din satul Luminiţa, com. Topolog, Jud. Tulcea, alcătuit în luna august 1999 pe două pagini format A 4 şi scris de mână, purtând semnătura sus-numitului şi ştampila Parohiei Luminiţa. Parte din informaţiile cuprinse (câteva nume ale preoţilor care au funcţionat aici sau diferitele evenimente prin care satul a trecut de-a lungul timpului), au fost culese personal atât de la bătrâni, cât şi de la pr. Vasile Vâlcu de la parohia Topolog, pr. Vasile Boghici (fost preot la Cârjelari), precum şi de la pr. Gheorghe Frigioiu, de la Parohia Făgăraşul Nou. Din discuţiile purtate cu pr. Andrei Alexe1, care a slujit la Luminiţa în perioada anilor 2007-2010, am înteles că acest document nu s-a păstrat în arhiva parohială.

Din scriptele vechi aflăm că piatra de temelie a sfântului lăcaş ce urma să poarte pe viitor hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir a fost aşezată în anul 1884. Biserica satului a fost construită din piatră la anul 1886, pe o porţiune de 160 m2 şi se află în bună stare.

Dimensiunile clădirii sunt: L = 20,8 m; l =  14,3 m ; h = 15 m (până la vârful crucilor de pe turle). Este înconjurată de un trotuar din beton având o lăţime de 1,7 m., iar la intrarea în biserică are lăţimea de 4,85 m.

Edificiul are 3 camere şi anume altar, naos şi pronaos, fiind întreţinut de consiliul parohial. Suprafaţa în proprietate este de 2000 m2, cu terenul aferent2.

Clopotniţa are înălţimea de 7 m. A fost refăcută de meşterul Colcer Eugen Jan în timpul păstoririi pr. Andrei Alexe şi sfinţită la 25.03.2010. Clopotul din  bronz  este  recunoscut  în  satele din împrejurimi ca având cel mai frumos sunet. Prin anul 1996, pr. Vasile Vâlcu a încercat să convingă sătenii din Luminiţa să-l doneze pentru biserica cea nouă cu hramul "Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir" din comuna Topolog, însă ei nu au fost de acord.

Locuinţa parohială era construită din piatră şi chirpici, având 3 camere şi o polată si era acoperită cu olană3.

Cimitirul ortodox în suprafaţă de 5040 m2 se află în vatra satului şi datează din anul 1886 4.

Lucrările de construcţie a lăcaşului de cult au durat până în anul 1887, când a fost dat în folosinţă cu prilejul slujbei de târnosire ce a fost oficiată de P.S. Episcop Partenie al Dunării de Jos.

Ca o notă specifică, biserica în formă de cruce rectangulară atrage imediat atenţia prin înclinarea cu câteva grade pe direcţia E-V a turlei de deasupra Sf. Altar. Deasemeni, crucile din fier amplasate pe cele două turle octogonale, au semiluna la bază. Materialul folosit în construcţie a fost piatra albă, lucrările fiind coordonate de meşterul grec Theodor Hrisandi. Preotul care a supravegheat îndeaproape desfăşurarea tuturor lucrărilor a fost Dumitru Dobângeac. Sfântul lăcaş era acoperit cu tablă neagră, având duşumeaua din lemn de stejar şi scândură de brad.

Iniţial, pronaosul a fost deschis, având susţinerea a patru coloane din piatră. Prin anii '28 -'30 ai secolului trecut a fost închis cu zid de cărămidă arsă, în timpul păstoririi Ierom. Agatanghel Chiriac. În prezent, în partea stângă a sa există un spaţiu de bibliotecă şi cancelaria parohială.  

Arhitectura naosului impresionează privirea datorită celor patru coloane din piatră din mijloc unite la vârf prin arcadă, accentuând senzaţia de spaţiu aerisit, larg, caracteristic bisericilor greceşti. Lumina naturală pătrunde exact cât trebuie prin cele patru ferestre cu arcadă, dând permanent credincioşilor o stare de liniste şi pace, îndemnând la rugăciune. Acest lucru se vede că a fost foarte bine gândit de arhitect, care a acordat multă atenţie detaliilor.

Sfântul Altar, luminat generos de o fereastră cu arcadă amplasată la răsărit, are formă dreptunghiulară cu colţuri teşite. În partea stângă se află proscomidiarul în absidă.

Legea pentru regularizarea proprietăţilor imobiliare în Dobrogea din 3 aprilie 1882, la articolul 20 menţiona: Fiecărei comune rurale se cedează gratuit 10 hectare pentru întrebuinţarea bisericilor sau geamiilor5. Ca urmare şi biserica ortodoxă din Urumbei a fost împroprietărită cu 10 ha de pământ.

Primele lucrări de reparaţie şi întreţinere ale bisericii au fost efectuate de Maister Costea  pentru  suma  de  100  lei6.

Istoricul parohiei mai aminteşte şi că la anul 1886 - anul înfiinţării şcolii din sat - învăţătorul Gh. Adam (absolvent de Seminar Teologic) era un cunoscut colaborator şi apropiat al pr. Dumitru Dobângeac, fiind chiar remunerat ca scriitor contabil al parohiei. Numele acestui cadru didactic este scris atât pe una din icoanele de pe catapeteasma bisericii, cât şi într-un mod discret pe fila 123 al celui mai vechi ceaslov păstrat în biblioteca parohială: Gh. Adam,1888 7.

Un document din anul 1892 îl menţionează pe Vasile Flocă salarizat de Primărie cu 24 lei pentru că era cântăreţ la strană şi alţi 12 lei pentru că desfăşura şi activitatea de contabil. Epitropii de atunci erau Marin Gheorghe şi Manea Iordan, Mihai V. Popa - paraclisier iar Ivan Sandu, A. Brăileanu şi C-tin Felu erau consilierii bisericii, care dealtfel vor şi semna budgetul anului 1892-93, înscris ce se face remarcat printr-o caligrafie absolut impecabilă.

În bugetele contabile din anul 1896 apar numele epitropilor Vasile Flocă şi Marin Cocor, iar localnica Maria Chivu Craiu era plătită pentru că făcea prescuri la biserică.

În anul 1902-1903, datorită pr. Nicolae Bunescu (1895-1918) venit de la Topolog unde a funcţionat ca preot încă din anul 1887, se efectuează primele lucrări de reparaţie şi îmbunătăţire la biserică, înlocuindu-se tabla acoperişului şi duşumeaua din interior. Suma s-a rotunjit la 1830 lei şi 65 bani cu contribuţia  enoriaşilor de până la 50 lei, dându-se un acont antreprenorului de 1380 lei, iar restul de 450 lei şi 65 bani urmând a se da la terminarea lucrărilor. Scândura  recuperată din brad şi stâlpii de stejar aproape putrezi s-au vândut prin licitaţie începând de la 22 lei, fiind adjudecaţi de localnicul Marin Stănicel pentru suma de 30 lei. Tabla din fier de pe acoperiş a avut un preţ de pornire la licitaţie de 50 lei şi a fost adjudecată de Gheorghe Bădică pentru suma de 90 lei.

La cererea pr. Bunescu privind sfinţirea bisericii şi înaintată Arhimandritului Nicodim Munteanu, acesta îi cere parohului să se achite de anumite formalităţi, cât şi de solicitarea unei comisii de constatare de la Ministerul Cultelor şi Episcopia Dunării de Jos - Galaţi. Nu s-au păstrat date privind efectuarea slujbe de sfinţire amintite.

Acest preot vrednic de pomenire ce îşi doarme somnul de veci în mormântul din faţa Sf. Altar, a păstorit la Urumbei în ultimii ani într-o perioadă foarte dificilă prin care trecea întreaga naţiune română şi anume izbucnirea primului Război Mondial, care a făcut victime şi dintre flăcăii satului plecaţi la oaste şi ale căror osemintele odihnesc azi în cimitirul eroilor din curtea bisercii.  

Prin decizia nr. 16139/1926 a Ministerului Cultelor şi Artelor se înfiinţează parohia "Regina Elisabeta", prin dezlipire de parohia Făgăraş8.

În  anul  1927,  pe  timpul  păstoririi  Ierom. Agatanghel  Chiriac (1918-1928), se zideşte casa parohială.

În anul 1933, pr. Vasile C. Popescu (1933-1937) l-a angajat pe un anume Carol Laioş din Salonta Mare (jud. Bihor) să efectueze alte lucrări majore de reparaţie, cum ar fi: tencuirea pereţilor la interior şi exterior, reparaţia integrală a acoperişului şi a turlelor, înlocuirea uşii de la intrare şi a celor şase ferestre cu altele noi, executarea pardoselii şi reparaţia cu ciment a treptelor de la intrare.

Pentru strângerea fondurilor necesare s-au ales doi bărbaţi de încredere ai satului, respectiv Andrei Cocor şi Neculae Duşa, care să umble cu condica de milă: Păreţii a fost tincuiţi din nou, Interior şi Extiriori, şi ambele turnurile şi acoperişul bisericii a fost reparat, şi 6 tocuri cu geamuri din noi, (tinda) pridvorul biserici a fost pe 4 stâlpi de peatră ne închise, şi s'a închis cu păreţi de cărămidă arsă, şi uşă din nou s'a pus, în pridvorul bisericii pardoseala cu ţiment s'a reparat, şi schările bisericii tot cu ţiment s'a reparat. Şi cheltuelile au provenit, 10000 lei dela prefectura judeţului, 8000 lei adunate cu pantacuza de milostenie, 1000 lei din Excedentul pangarului bisericii şi restul de 42543 lei provenite dela enoriaşii satului de bună voli9.

Comitetul de reparaţii a fost format din Ştefan Taifas, Neculai Duşa, Ion Beloiu, Marin Bucur, Oprea Petrişor, A. Cocor şi C. Stamate.

Este posibil ca lăcaşul să fi fost resfinţit după terminarea lucrărilor de către Episcopul Cosma Petrovici al Dunării de Jos - Galaţi, aceasta deoarece preotul Vasile C. Popescu solicita ierarhului amintit prin adresa parohiei nr. 2/18 ianuarie 1937 să încuviinţeze ca viitorul Cămin Cultural al satului să poarte numele Prea Sfinţitului. La rândul său, Episcopia Dunării de Jos a emis către parohia Regina Elisabeta adresa nr. 743/15 faur 1937 prin care îşi dădea acordul pentru funcţionarea Căminul Cultural "Episcopul Cosma", după Regulamentul Fundaţiilor Regale. Consilierii bisericii de la acea vreme erau: Ion Beloiu (cântăreţ), Vasile Popa (cântăreţ, 1903-1938), Marin Bucur, Ştefan Taifas, Neculai Duşa, Dumitru Iacob, Oprea Petrişor, Constantin Stamate, A. Rusu şi A. Cocor.

Cutremurul din 1940 a afectat destul de serios biserica satului, astfel că pr. Costache Gafton (oct. 1937 - nov. 1950) împreună cu sătenii s-au ocupat de lucrările de reparaţie într-o perioadă la fel de cumplită pentru ţară, cauzată de izbucnirea celui de al-II-lea Război Mondial care a făcut şi el destule victime din rândul tinerilor ostaşi din Luminiţa, lăsând multă jale în urmă. La acestea toate s-au adăugat şi seceta din 1946, foametea din 1947, naţionalizarea, colectivizarea şi perioada de surghiun a bisericii ce a urmat.

Corul bisericesc a fost înfiinţat în anul 1951. Protoiereul Marin Apostol al raionului Hârşova, regiunea Constanţa, consemna la zi aniversară a hramului bisericii, următoarele: Azi, 26 oct., s'a sărbătorit hramul bisericii parohiale, subsemnatul slujind împreună cu preotul paroh [...]. Răspunsurile au fost date de corul bisericii parohiale - de curând înfiinţat - din fete, care reprezintă o excepţie pentru o parohie mică ca Elena Pavel, cunoscând cântarea şi fiind alcătuit din elemente talentate, bine selecţionate10.

La data de 21 mai 1954, din iniţiativa pr. N. Nicolescu (1951-1958) s-a constituit un comitet de enoriaşi din care au făcut parte Gh. Gherasim, Gh. Dumitru, D.I. Rusu, Vasile Manea, Gherghina Iordan şi Ecaterina Dobre, însărcinaţi cu strângerea de fonduri pentru efectuarea altor lucrări de reparaţii şi întreţinere care se impuneau: văruirea bisericii, reparat patru ferestre, spălat şi vopsit catapeteasma, toate acestea prin munca voluntară a credincioşilor. Sumele au provenit din vânzarea de ouă şi cereale la cooperativa din sat, fiind constituite venit  la parohie necesar pentru achiziţionarea tablei11.

În 1957, Dumitrache T. Rusu a învelit biserica cu tablă (42 m2) pentru suma de 150 lei. În 1960, G.A.C.-ul local Ana Ipătescu contribuia financiar la acoperirea integrală a bisericii cu tablă, aceasta costând 20000 lei. Deasemeni, un ajutor financiar de 10000 lei a fost primit de la Episcopia Dunării de Jos - Galaţi12. Recepţia lucrărilor s-a efectuat la data de 12.12.1960, în baza documentaţiei întocmite de tehnicianul S.M.T.-ului local. La acea vreme, parohia Luminiţa era deservită de pr. Oancea Serghie. Astăzi, sfinţia sa a ajuns la venerabila vîrstă de 84 de ani.

La 26 februarie 1961, parohia înfiinţează pe lângă postul de paroh şi de cântăreţ, două posturi de oameni de serviciu, unul la Elena Pavel şi unul la Canat-Calfa (azi satul Meşteru, filială a Parohiei Luminiţa).

Tot în anul 1961, parohul Oancea Serghie mută în curtea bisericii cimitirul eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale (aflat iniţial în vecinătatea D.J. 222 B, pe lângă actuala gospodărie a dl. Gigi Dumitru).

În  1987, pe  când  păstorea  pr.  Ioan  Gavrilă (1986-1987), biserica  şi casa parohială au fost conectate la reţeaua naţională de energie electrică.

În 1996, dl. Zamfir N. Ion a învelit biserica (drept danie) cu 11 m3 scândură asterială adusă din Harghita şi 2 t. tablă zincată, folosind meşteri din satul Măgurele.

Între anii 1999-2001, în timpul pr. Bogdan Dumitrel Sava, s-au început lucrările de renovare a casei parohiale, construindu-se şi dependinţele aferente (garaj, grajd şi magazie), cu contribuţia bănească a dl. Dumitru Vişan - patronul S.C. Confina S.A. din comuna Topolog. Deasemeni, s-au demarat lucrările de reparaţie a bisericii, executate pe cheltuiala dl. Gheorghe Ardeleanu - directorul S.C. Domus S.A. din mun. Tulcea, care dealtfel a renovat integral biserica, pregătind-o pentru pictură între anii 2000-2001.

În  perioada iul. 2001 - mai 2002, d-na Lenuţa Afuza din com. Niculitel pictează pentru prima oară întreaga biserică, folosind tehnica frescii, iar pe frontispiciu este lucrată în mozaic icoana hramului.

În ziua de 07.07.2002, Duminica Sfinţilor Români, biserica a fost resfinţită  în  cadrul  slujbei Sf. Liturghii oficiată de I.P.S. Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului şi al întregii Dobroge. Pisania de la intrarea în sfântul lăcaş conţine următorul text :

 

PISANIE

 

ZIDITU-S-A  ACEASTĂ  SFÂNTĂ  BISERICĂ  CU  HRAMUL  SF.  MUC. DIMITRIE,  PAROHIA  LUMINIŢA  ÎN  ANUL  1884.

REPARATU-S-A ŞI ZUGRĂVITU-S-A ACEST LĂCAŞ PRIN SÎRGUINŢA ŞI TOATĂ CHELTUIALA D-LUI DIRECTOR ARDELEANU GHEORGHE ÎN ANUL  2001 ŞI  S-A  TERMINAT   ÎN  ANUL  2002.

SFINŢIREA  S-A  SĂVÂRŞIT  LA  DATA  DE  7.07.2002  DE  CĂTRE  IPS  TEODOSIE,  ARHIEPISCOPUL  TOMISULUI

BINECUVINTEAZĂ  DOAMNE  SLUJITORII  ŞI  CREDINCIOŞII  DIN ACEASTĂ  PAROHIE.

 

              Primăria şi Consiliul Local al comunei Topolog în frunte cu dl. Primar Ion Olteanu, au contribuit financiar în anul 2008 la lucrările de refacere a clopotniţei, cu piloni din fier şi acoperiş de tablă zincată. Deasemeni, au suportat cheltuiala pentru schimbarea integrală a tâmplăriei de lemn din biserică cu cea din PVC şi geam termopan.

               Pe catapeteasmă s-au mai păstrat inscripţionate discret numele pictorului A.C. Popovici şi cel al dascălului Vasile Flocă. Există însă şi alte icoane ce au înscrise atât numele donatorilor, cât şi anul de donaţie:

- Icoana Sf. Ap. Iacov de la catapeteasmă, pe care stă scris: "Gheorghe Adam Înveţetor şi soţia sa D[um]itra" ;

- Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pe care stă scris: "Acesta s'au plătit de Dlu Ion Bucur, cu 120 lei, spre a lui pomenire 1884"

- Icoana Sf. M. Mc. Gheorghe, pe care stă scris: "Acesta s'au plătit de Dlu Gheorghie Fraţi Barbu 1884" ;

- Icoana Mântuitorului Hristos, pe care stă scris: "Acesta s'au plătit de Dlu Hrisandi Teodor 1884", purtând semnătura pictorului ;

- Icoana Sf. M. Mc. Dimitrie, pe care stă scris: "Acesta Sftă Iconă s'au plătit de Dlu Ion Partachi 1888"

- Icoana Sf. Ier. Nicolae având dimensiunea 80/60, pe care stă scris: "făcută cu cheltueala de Dlu Neculai Bucur spre a lui pomenire 1885" ;

- Icoana Sf. Ap. Petru şi Sf. Ap. Ioan păstrează anul de donaţie, 1888 ;

- Crucea Răstignirii din Sf. Altar, pe care stă scris: "Vasile Craiu cu soţia Maria şi copiii săi Ştefan, Florea, Anica şi Ioan 1916".

Conform inventarului din anul 1967, restul icoanelor datează de la anul 1898, pe când slujea aici pr. Nicolae Bunescu.

Biserica deţine şi icoane mai noi donate de credincioşii satului:

- Chipul Mântuitorului pe Cruce, icoană pictată pe pânză cu dimensiunea 70/60, donată de Dumitru Ion şi Anica în anul 1990 ;

- Icoana Sf. Ier. Vasile cel Mare, donată de Vasile Rusu în anul 2004 ;

- Iconostasul mic a fost lucrat la strung prin anul 1978 din trunchi de tei cu picioarele în trepied sculptate reprezentând cai. Strănile pentru credincioşi sunt confecţionate din lemn de stejar, iar tronul arhieresc din lemn de tei având şi baldachin.

Despre construcţia casei parohiale ne-a rămas păstrată o însemnare pe una dintre cărţile vechi de cult din biserică, respectiv ″Mineiul lunei lui Octomvrie, 1908″: Începută casa parohială. Preot Climent Georgescu 1 octomvrie 1929. Com. Regina Elisabeta13.Casa parohială a fost construită din chirpici în 1929-1930 din materialul scoalei vechi şi cu contribuţia locuitorilor, acoperită cu olană, tot de la şcoala veche din 1886 14.

Prin anii 1939-1940, în timpul păstoririi preotului Vasile C. Popescu (1933-1937) s-a efectuat prima reparaţie a casei. Au urmat apoi reparaţia capitală executată în 1963-1964 de tehnicianul Mohârţă Ion, de la SMT Topolog15

Alte reparaţii s-au făcut în anii 1999-2000, 2005-2006 şi 2009-2010.

Mărturisim în deplină cunoştinţă de cauză că puţine parohii din Dobrogea sunt capabile să ofere familiei preotului condiţii de locuire la un asemenea nivel ridicat de confort, cum se găsesc în prezent la Luminiţa. Nu există termen de comparaţie între ceea ce era pe vremea noastră şi ceea ce se află acum aici: întregul imobil este complet modificat, beneficiind de 3 camere spaţioase modern utilate, cu pardoseli din gresie şi parchet laminat, baie şi bucătărie interioară, un hol extrem de generos, precum şi conectare la reţeaua comunală de apă potabilă. Se speră ca prin contribuţia financiară atât a localnicilor cât şi a Primăriei Topolog, să se instaleze în cel mai scurt timp o centrală proprie pe combustibil solid, în valoare de 12000 RON, ce va deservi atât casa parohială cât şi biserica.

Înţelegem mai bine ca oricine că oamenii locului vor din tot sufletul să aibă şi ei parte de preotul lor stabil, care să nu mai plece definitiv după câţiva ani. Aceasta este de fapt una dintre cauzele principale pentru care s-au făcut eforturile financiare uriaşe în modernizarea celor două clădiri.

Continuând analiza la rece, mai evidenţiem încă un adevăr incontestabil şi anume, izolarea satului. Lăsând la o parte orice speculaţie ulterioară, considerăm că Parohia Luminiţa reprezintă la această oră o rampă de lansare în carieră pentru tinerii preoţi, care nu vor sălăşlui însă aici decât până la momentul când copiii lor vor ajunge la vârsta la care vor trebui să meargă la şcoală. Apoi, se va produce inevitabilul...

Pe de altă parte, satul oferă loc de muncă doar preotului, nu şi soţiei sale (exceptând cazul în care doamna ar avea profesia de educatoare şi s-ar găsi o oportunitate pentru a putea preda la grădiniţă, dar tot pentru scurt timp). În rest, în afară de dragostea imensă a oamenilor care nu se poate cuantifica în nici un chip (este punctul nostru strict de vedere), satul nu mai oferă absolut nimic. Aceşti oameni îşi rupeau bucăţica de pâine de la gură şi ne-o dădeau nouă. Am avut avantajul că ne-am adaptat foarte repede la viaţa comunităţii, iar ataşamentul a fost reciproc de ambele părţi. De multe ori am afirmat că, dacă satul s-ar fi situat undeva mai la şosea, noi nu am fi plecat nici acum de acolo. Mergem totuşi pe principiul omenesc că fiecare bărbat pune în viaţă mai presus de orice, interesul familiei sale. Absolut nimeni nu face excepţie de la regulă.

După cum evoluează lucrurile, singura soluţie ar fi următoarea: preotul ajuns în pragul pensionării, fără alte obligaţiuni şi cu copiii aranjaţi la casele lor, se poate retrage aici împreună cu soţia lui, pentru a-şi trăi liniştiţi anii bătrâneţii (luăm în calcul şi o speranţă de viaţă cifrată undeva în jurul vârstei de 80 de ani). Invocând legislaţia în vigoare cu privire la ieşirea la pensie - 65 de ani pentru bărbaţi şi 60 de ani pentru femei (conform legii nr. 19/17.03.2000, art. 41, alin. 2, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 140/1.04.2000), ar însemna la un calcul simplu, o perioadă de 15 ani de şedere în această parohie.

            Slujitorii Sf. Altar ai bisericii din Parohia Luminiţa au fost:

- Pr. Filotei Ion16 (atestat documentar la 1887 - până în 1888) ;

- Pr. Ioan Ştefănescu17 (1888 - 1890) ;

- Pr. Dumitru Dobângeac18 (atestat documentar la 1890 - 1895) ;

- Pr. Nicolae Bunescu (născut  în  dec. 1953,  preot la Topolog din 16 mai 1887, iar la Urumbei între 18.10.1895 - 1918). A fost hirotonit de episcopul Partenie al Dunării de Jos care îi şi semnează ordinul nr. 1224/18 oct. 1895 de transferare la parohia cu Serbarea Sf. Dumitru din Urum-Bey, plasa Hârşova, jud. Constanţa. A decedat la 3.11.1918, fiind înmormântat în faţa Sf. Altar ;

- Ieromonah Agatanghel Chiriac (1918 - 1928) ;

- Pr. Ion Popoiu (girant, paroh la Făgăraşul Nou) ;

- Pr. Onofrei (1928 - 1930), girant ;

- Pr. Alecu Gh. Nistor19 (hirotonit pe seama Parohiei Regina Elisabeta la 10.10.1930, numit la 15.10.1930) ;

- Pr. Petru Gh. Savin (1931 - 1932). La 1.01.1932 se transferă la Braniştea Covurlui20 ;

- Pr. Ioan Bogdan (1930 - 1933). La 1.07.1933 este transferat la Calfa ;

- Ieromonah Clement Georgescu (1933), girant, paroh la Măgurele ;

- Pr. Vasile C. Popescu21 (1933 - 1937), repară casa parohială ;

- Ieromonah Ipolit Gălbur (câteva luni în 1937), supleant, înmormântat în stânga Sf. Altar ;

- Pr. Costache Gafton (1.10. 1937 cf. Vestitorul, XIII, 10, octombrie 1937 - 1.11.1950, cînd se transferă la Tămăoani-Covurlui22). A preluat filiala Meşteru de la Parohia Dorobanţu, fiind şi Preşedintele "Sfatului de Impăciuire". Istoricul problemei legionare din comunele şi satele din raza Secţiei Dorobanţu, menţionează că pr. C. Gafton a cântat cântice legionare în cârciuma lui Tudor Secula din Topolog23

- Pr. Dumitru Popescu (1950 - 1951), girant de la Făgăraşul Nou ;

- Pr. Alexandru Ţară, (câteva luni în 1951) girant, paroh la Topolog ;

- Pr. Nicolae Nicolescu (1951 - 1958), repară biserica în două rânduri ;

- Pr. Serghie Oancea (1958 - 1970). În prezent, slujeşte la Parohia Crucea (CT);

- Pr. Dumitru Dulgheru (1970 - 1975). În prezent, slujeşte la Parohia "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" din mun. Babadag (TL) ;

- Pr. Grigore Alistar (1975 - 1984). În prezent, slujeşte la Parohia Pardina (TL) ;

- Pr. Vasile Boghici (1984 - 1985), girant, paroh la Cârjelari. În prezent slujeşte la Parohia "Naşterea Maicii Domnului" din mun. Murfatlar (CT) ;

- Pr. Ioan Gavrilă (1985 - 1987), în prezent decedat. Ultima parohie unde a slujit a fost cea dîn satul Bursucani (GL) ;

- Pr. Gheorghe Frigioiu (de la 1.12.1988 - dec. 1998), girant, paroh la Făgăraşul Nou. În prezent, slujeşte la Parohia Casimcea (TL) ;

- Pr. Bogdan Dumitrel Sava (numit la 1.12. 1998 - 25 iun. 2001). În prezent, slujeşte la Parohia Nisipari (CT) ;

- Pr. Daniel Eremia (câteva luni în 2001), girant, paroh la biserica veche cu hramul "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" din Topolog ;

- Pr. Bogdan Dumitru Sandu (19.10.2001 - mar. 2007), pictează biserica şi repară casa parohială la roşu. În prezent slujeşte la Parohia Sâmbăta Nouă (TL) ;

- Pr. Alexe Andrei (mar. 2007 - febr.2010), reface clopotniţa bisericii. Pensionat pe caz de boală la 1.11.2009. Mai slujeşte acum la Parohia Mărăţei II (cartierul 1 Mai) din mun. Piatra Neamţ (NT) ;

- Pr. Mădălin Iscru, instalat de P.S. Episcop Visarion alTulcii la data de 6.03.2010, desfăşoară lucrări de reparaţie şi întreţinere la biserică şi finalizează lucrările la casa parohială. 

 

În ziua de 25 martie 2008, de sărbătoarea Bunei Vestiri, la Biserica Grecească din municipiul Tulcea, Prea Sfinţitului Visarion Bălţat - fost ierarh al Sibiului (numit la acea vreme Răşinăreanul), a fost instalat de către Prea Fericitul Părinte Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca nou episcop al judeţului de la malul Dunării.

În ziua de 19 iunie 2009, Prea Sfinţia Sa s-a deplasat la Parohia Luminiţa, Protoieria Babadag, cu ocazia programului chiriarhal de cercetare duhovnicească a enoriilor din cuprinsul episcopiei recent înfiinţate. 

La data de 06.03.2010, în cadrul vizitei pastorale la Parohia Luminiţa,Prea Sfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie, instalând noul paroh în persoana Prea Cucernicului Preot Mădălin Iscru. La slujbă au fost de faţă un număr impresionant de credincioşi, veniţi special pentru aceast eveniment şi din satele învecinate. 

 

             Cântăreţii bisericii:

- Vasile Flocă (1884 - 1903) ;

- Vasile Popa (1903 - 1926) ;

- Gheorghe Stăruială (1922 - 1937) ;

- Nicolae C. Constantin (de la 1.04.1928 - 1960) ;

- Vasile Duca (de la 1.07.1930) ;

- Ion Beloiu (1946 - 1970) ;

- Trifan Constantin ;

- Axenie Gheorghe (1967 - 1990), originar din Meşteru ;

- Aneta Crişan (1990 - 1996, zisă Crişanca sau dăscăliţa, stabilită astăzi la Topolog) ;

- Mirică George (1998 - 2001), fiu al satului, absolvent al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Ioan Casian" - Tulcea şi al Facultăţii de Litere şi Teologie, secţia Teologie Ortodoxă Pastorală, din cadrul Universităţii "Ovidius" - Constanţa. În prezent, funcţionar în cadrul I.S.U. Tulcea ;

- Adrian Tanasov (din 2007, până în prezent).

În vârful stranei cântăreţilor, la baza crucii, este inscripţionat "cînt. Nicolae C-tin" şi "cînt. Axenie G. anu 1977".

 

Epitropii bisericii: Mihai Popa, Vasile Popa, Marin Cocor, Marin Gheorghe şiIordan Manea (la 1892-1893), Petrişor Oprea, Sandu Ivan, A. Brăileanu, Vasile Fătu, Constantin Felu, Gheorghe Gherasim şi Ioniţă Boncotă (la 1933), Radu Taifas, Ştefan Taifas, Gheorghe Dumitru, Neculai Duşa, Vasile Craiu, Dumitru Ion, Vasile Rusu, Gheorghe Rusu, Vasile Manea, Ilie Mirică, Gheorghe Cava, Dumitru I. Gheorghe şi Gheorghe Gherasim.

 

NOTE BIBLIOGRAFICE:

1 A se vedea Istoricul bisericii "Sf. M. Mc. Dimitrie" şi a satului Luminiţa, com. Topolog, jud. Tulcea, întocmit de pr. Andrei Alexe, 2009, pag. 1-7.

2 Direcţia Judeţeană Tulcea a Arhivelor Naţionale, Fond Primăria Regina Elisabeta, dosar nr. 4/1940, fila 30.

3 Ibidem, fila 33.

4 Ibidem, fila 47.

5 Iosif Colcer şi Viorel Măgureanu, File din istoria Dobrogei, Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Tulcea, 1998, p. 182.

6 Arhiva Parohiei Luminiţa, act din 31 martie 1897.

7 Lelia Postolache, Memorie şi cunoaştere culturală. Însemnări pe cărţi de cult din judeţul Tulcea, Editura Karograf, Tulcea, 2010, pag. 35.

8 Vestitorul, an 1, nr. 3 (1.06.1926).

9 A.P.L., Proces-verbal din 16 oct. 1933 şi Adresa nr. 19/25 iunie 1937.

10 Idem, Proces-verbal din 26 octombrie 1951.

11 Idem, Proces-verbal nr. 10/1 iunie 1954.

12  Idem, Adresa nr. 23/29.11.1960.

13 Lelia Postolache, op. cit., pag. 35.

14 Ibidem.

15 A.P.L., Deviz nr. 280/13 mai 1963, recepţie făcută în 10 aprilie 1964.

16 D.J.T.A.N., Col. Registre de stare civilă, Primăria Urumbei, dosar nr. 2/1887 - Act de naştere nr. 29/23 Maiu 1887: "Traian, n. 22 Maiu 1887, fiu legitim a Preotului Ion Filoteiu în etate de ani 35 şi a Nastasiei I. Filoteiu în etate de ani 30, domiciliaţi comuna Urum-beiu". 

17 Hirotonit pe seama bisericii din Urumbei în 1888, originar din cătunul Puţuri, jud. Dolj, revizor ecleziastic şi viitor  protoiereu al judeţului Brăila (1900-1902), apud Pr. Eugen Drăgoi, Ierarhi şi preoţi de seamă la Dunărea de Jos (1864-1989), Editura Arhiepiscopiei Dunărea de Jos, Galaţi, pag. 90 ;

18 D.J.T.A.N., Col. Registre de stare civilă, Primăria Urumbei, dosar nr. 3/1890, fila 39-40, martor împreună cu învăţătorul Gh. Adam la scrierea actului de căsătorie nr. 12/11 Noembre 1890. 

Deasemeni, în dosar nr. 4/1891, fila 14, aflăm Act de naştere nr. 33/5 Iulie 1891 Elisabetha, n. 3 Iulie 1891, fiica pr. Dumitru Dobângeac, 29 ani şi Chirina, 27 ani, domiciliaţi Urumbey ; La fila 42 - Act de căsătorie nr. 4/19.02.1891 Ion I. Tarcia cu Floarea V. Flocă - unul din martori, pr. Dumitru Dobângeac ; Fila 43 - Act de căsătorie Stana I. Nistor cu Ilie Cacoveanu ; unul din martori, pr. D. Dobângeac, 29 ani.

Acest slujitor nu este semnalat în şirul preoţilor din istoricul bisericii întocmit la 1967 şi la nici o altă biserică din jud. Tulcea.

19 Vestitorul, VI, 10, octombrie 1930. La 1.10.1931 este transferat la Jorăşti Covurlui, cf. Vestitorul, VII, 9, septembrie 1931.

20 Vestitorul, IX, 5, mai 1933.

21 A.P.L., Dosar Corespondenţă 1936, "Parohia Elena Pavel" - Adresa nr. 35/14.10.1936 : Pr. Vasile C. Popescu n. 28.05.1907, Seminar, căsătorit cu Victoria, cântăreţ bisericesc la biserica "Isvorul Maicii Domnului Galaţi" în perioada 1.02.1927-1.04.1933, diacon la M-rea Celic 1 aprilie -1 august 1933, hirotonit  preot în 27.07.1933, instalat la 1.08.1933 cu Ord. Nr. 2558, fiica Emilia n. 19.01.1934.

22 Vestitorul, XIII, 10,

23 D.J.T.A.N., Fond Legiunea de Jandarmi, dosar nr. 85/1946, fila 4.

 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one