CUVÂNT DE SUFLET

 

Ce sunt zilele omului pe faţa Pământului? Un şir lung, cât o viaţă, de suişuri şi coborâşuri. Căutări nesfârşite, visări, speranţe, împliniri, nostalgii, reuşite sau dimpotrivă, lacrimi revărsate-n amar. Prin anii grei înmuguresc pe rând florile înmiresmate ale vrerilor lăuntrice, pentru ca tot ele să se topească apoi în uitarea altora de după noi. Ne luăm zborul către nemărginire, avântându-ne sus, tot mai sus, urmărind permanent sensul echilibrului şi năzuind spre Infinit. Unii ajung mai devreme, alţii mai târziu, iar alţii, niciodată. Scepticii se tot întreabă: Ce căutăm de fapt pe aici? De unde venim şi încotro ne ducem? Teoretic vorbind, cu toate realizările ştiinţei pe care le avem astăzi la dispoziţie, încă nu putem da un răspuns cât de cât mulţumitor la ceea ce ne frământă. Totuşi, existenţa noastră efemeră este definită în trei perioade distincte: trecut, prezent şi viitor care, la rândul lor, au un numitor comun: Eterna şi Marea Iubire a Celui de Sus. Cât vieţuim în astă lume, nimic nu e de neatins. Chiar şi mântuirea este posibilă; trebuie doar să luptăm, să credem şi să nădăjduim cu întreaga fiinţă. Dar dacă n-avem Iubire, suntem zero absolut.

În sfârşit, ce mai este viaţa omului? Un dat de la Dumnezeu, cum zice românaşul neaoş de pe la ţară în filozofia lui, cu palmele bătătorite de coada sapei şi cu obrazul copt de măritul Soare. Cari, într-o clipită de şedere acolo pe glia ce-o are de la moşu' lui, îşi ostoieşte arşiţa gâtlejului din adâncul puţului şi muşcă cu nesaţ dintr-un codru de pită pe care-l găseşte mai dulce ca mierea. Şi el nu ştie altceva pe lume decât numa' atâtica: muncă, muncă şi iar muncă. Pentru el şi-ai lui. Pentru nevasta şi copilaşii lui. Să aibă, să nu ducă lipsă. Că rău îi când n-ai ce-aşterne pe masă, feri-te-ar sfântu'! Aşa a prins el de la 'naintaşi de când se ştie: Sfânta Pâinică cea de toate zilele se câştigă cu broboanele frunţii, de cum cântă cucurigu' şi până când mândra Lună îi arată că trebuie să încheie socotelile cu ziua ce-a fost şi să meargă olecuţă la hodină. Nu de alta, da' mâne, tre' s-o ia de la capăt iară.  

Tot astfel am pornit şi noi pe drumul vieţii. Noi, cei care astăzi încercăm să vă dăruim din puţinul nostru prin intermediul acestor umile rânduri, o părticică a sufletului ce poartă-n el feeria unei eterne sclipiri. Este LUMINIŢA - raza cugetării răsăritului de murmur, cufundat în bolta versului omenesc încătuşat de neputinţă. Sfântă binecuvântare, dor şi alean, melancolie şi extaz, patemi... Un singur gând: LUMINIŢA ! Un picur de astru mister, de eu încătuşat în vrerile altora care nu vor bănui vreodată cum e să visezi, să doreşti şi să ai totul, într-un perpetuu preludiu celest de suav giuvaer al miresmelor tăceri de taină. De-ar putea cerul să picure o strună de liră în pustiul de acum, poate s-ar mai risipi searbădul nisip zdruncinat de-al amintirilor ghirlande. Nespusele cuvinte ne-au deschis fereastra spre veşnicia armoniei cea mult nepieritoare.   

Colindăm ţara în lung şi-n lat, dar inima ne-a rămas ţintuită pe acele meleaguri. Suntem hărăziţi parcă să ducem cu noi dulcele fior al depărtărilor suspine. O cană cu apă dacă o bem pe unde ne poartă Domnul paşii, nu ne rabdă dorul şi spunem: Tot mai bună era apa de la Luminiţa!

Până la momentul venirii noastre în luna lui Undrea din 1998, aici nu a mai locuit o familie de preot de aproximativ 10 ani. În toată această perioadă, localitatea a fost filială a parohiei Făgăraşul Nou. Prin urmare, preotul (care mai deservea şi satele de prin jur - Calfa, Meşteru şi Măgurele) venea o dată pe lună să săvârşească în biserică Sfânta Liturghie, aceasta în afară de cazurile când era solicitat pentru oficierea diferitelor servicii religioase ivite pe parcurs.

Bucuria sătenilor nu a cunoscut margini când au aflat că le va sosi în sfârşit un preot şi ca vor avea şi ei de azi înainte slujbă în fiecare duminică şi zi de sărbătoare. Nu mai vorbim de bătrânii cărora le-a venit inima la loc, ştiind că vor putea apela oricând pentru o spovedanie şi împărtăşanie atât de necesare la vârsta lor. Unii n-au crezut până când nu ne-au văzut stabiliţi concret acolo.  

Casa parohială fusese la un moment dat chiar transformată în grajd, după spusele sătenilor; pe scurt, nu se putea sălăşlui într-însa. Dar inimile românilor nu ne-au lăsat de izbelişte; un grup de femei săritoare au pus mână de la mână şi au făcut clacă, astfel că în câteva zile au reuşit să dea o mână de var proaspăt în cele două odăiţe şi să înteţească focul în sobiţa de pământ cu plită şi cuptoraş din polată. Asemenea, câţiva bărbaţi vrednici au adus de la pădure pentru părintele vreo trei căruţe pline vârf cu trunchiuri zdravene de salcâm, să avem ce pune pe foc peste iarnă. Apoi, întreg satul ne-a umplut cămara cu de toate: lapte, brânză, carne, ouă, fasole, cartofi, mălai, făină şi conserve de zarzavaturi. Ce mai, tot ce-i trebuie omului la casă nouă!  

Am vieţuit aici aproape trei ani, până în vara lui 2001. O perioadă scurtă, dar încărcată de evenimente frumoase petrecute în mijlocul acestor oameni minunaţi, de care vom aminti la momentul potrivit. Nu ne-a fost deloc uşor să plecăm, dar a trebuit s-o facem; co-autoarea lucrării efectua zilnic naveta pe jos aproape 6 km. la liceul din Topolog unde preda, fetiţa noastră trebuia dată la grădiniţa şi, în plus, o mai aşteptam şi pe mezină să vină pe lume.

Acum, după zece ani de la despărţirea trupească de satul nostru drag, ne întoarcem sufleteşte cu emoţie şi admiraţie pentru cei cărora le-am fost pentru puţin, ce-i drept, îndrumători spirituali şi care ne-au primit în mijlocul lor, întinzându-ne cu atâta bucurie o mână de ajutor la nevoie. Fără ei, nu am fi în prezent ceea ce suntem. Lucrarea de faţă s-a născut dintr-o datorie morală ce-o purtăm în inimi faţă de satul Luminiţa, judeţul Tulcea. Locuri şi oameni…

Respect şi plecăciunea frunţii înaintea voastră, dragii noştri !   

 


Cuvântul Dl. Prof Univ. Dr. Vasile Torică - directorul tehnic al Centrului Regional Meteorologic Dobrogea din Constanţa, la apariţia volumului monografic "Satul Luminiţa, jud. Tulcea - ieri şi azi", aparţinând autorilor Jenica Sava şi Bogdan Dumitrel Sava, Editura Europolis, Constanţa. 2011:

« În urma unei intense activităţi de documentare în centrul căreia se evidenţiază pasiunea pentru redescoperirea locurilor absolut mirifice din spaţiul nord-dobrogean, lucrarea Satul Luminiţa, jud. Tulcea - ieri si azi aparţinând soţilor Jenica şi Bogdan Dumitrel Sava, reprezintă o contribuţie deosebită pentru conturarea monografiilor regionale din ţara noastră.

Îmbinând armonios bogatul material bibliografic studiat cu observaţiile riguroase din teren desfăşurate pe mai multe etape, ea încearcă să surprindă din punct de vedere analitic, sintetic şi obiectiv problematica dinamicii arealului, tratând echilibrat diferite domenii de cercetare cum sunt factorii naturali, cei de ordin social, economic, istoric şi cultural, utilizându-se pentru aceasta metode de lucru eficiente ca analiza şi sinteza datelor, oferindu-se permanent posibilitatea unei comparări.

Diferitele conjuncturi în care a fost surprins de-a lungul curgerii timpului, ne arată că satul Luminiţa a izbutit să-şi păstreze filonul autentic românesc cât mai nealterat cu putinţă, în condiţiile în care constituia parte integrantă a unei Dobroge măcinată de felurite conflicte militare la nivel european ce s-au extins pe mai multe sute de ani şi care au făcut din ea, putem spune, teatrul de luptă al mai multor popoare, doritoare în a-şi lăsa fiecare pecetea definitorie în istoria, cultura şi tradiţia sa.

Succesul menţinerii unităţii şi identităţii naţionale se regăseşte astăzi în populaţia satului 100% românească de religie creştin ortodoxă, păstrătoare a unei moşteniri spirituale cu valoare de tezaur, reliefată printre altele, de extraordinarele colinde de Crăciun, ce continuă, în ciuda globalizării, să aibă farmecul lor special.

Pentru un spaţiu geografic de întindere redusă cum este cel al localităţii asupra căreia autorii s-au orientat în studiul lor, se remarcă totuşi în mod surprinzător o mare bogăţie şi diversitate a informaţiilor prezentate şi argumentate ştiinţific, la care se adaugă şi susţinerea unui material fotografic complex.

În paralel, s-a avut permanent în vedere captivarea unui cerc cât mai larg de cititori, prin introducerea în text a regionalismelor expuse deosebit de logic şi coerent, menite să atragă atenţia, conducând în acelaşi timp şi spre o plăcere a lecturii.

Autorii sunt recunoscători prin aceste rânduri locuitorilor micii aşezări dobrogene cu nume parcă predestinat, care le-au fost alături într-o anumită perioadă a vieţii şi de care îşi amintesc neîncetat cu emoţie în glas. »

 
 
 

Învăţământul

Ardealul a lăsat o amprentă caracteristică în domeniul învăţământului regional, ca dealtfel în întregul ţinut dintre Dunăre şi Marea Neagră, după cum afirma la un moment dat Dl. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Dumitraşcu: ...n-avem de unde şti câţi ciobani ardeleni, ştiutori de carte şi care cărau cu ei abecedare şi bucoavne în această Dobroge, făcând, uneori, din stânele lor, şcoli, că, în sfârşit, după un document din imediata apropiere a lui 1878 se afirmă despre sate că aveau, înainte de 1878, un dascăl care era şi profesor şi notar, numărul şcolilor pe care le cunoaştem la această oră este un minimum1. 

Mocanii au făcut (în Dobrogea - n.a.) operă de colonizare şi operă naţională totodată, trăgând brazde adânci şi roditoare în ogoarele-i de veacuri părăginite...După ei, atraşi şi îndemnaţi de ei, au venit şi s'au aşezat aci, cu speranţă îndoită, Români din toate părţile, îngroşînd şi întărind şi mai mult elementul românesc local2. 

Înfiinţarea şcolii săteşti din Urumbei în anul 1880 este strâns legată de numele învăţătorului Gheorghe Adam, aşa cum găsim în Tabelul cu Şcoalele rurale din Dobrogea, înfiinţate până la 18893.

 

Data înfiinţării

1880

Felul localului

propriu

Felul construcţiei

gard

Felul populaţiei

români

Numele şi pronumele învăţătorului

Gh. Adam

Ce studii posedă

Seminar                  1880

Salariul

Stat

Judeţ

Comună

100

.

15

La ce şcoli a mai funcţionat

-

 

Numele său se înscrie în lista dascălilor de frunte ai Dobrogei care au ostenit la împlinirea ţelului lor de luminare a maselor cu ajutorul slovei, făcând ca şcoala şi biserica să devină cei mai importanţi factori de răspândire a culturii româneşti şi de menţinere a conştiinţei naţionale în Dobrogea4.

Planul general de realizări gospodăreşti pe timp de 5 ani, întocmit pe 17 aprilie 1939 de către administraţia comunei Regina Elisabeta menţionează că, şcoala satului datează din 1881, cu primul învăţător, I. Bistriţică5.

Comuna Urumbei (cuprinzând satele Urumbei şi Făgăraşul Nou) avea douĕ şcolĭ, câte una în fie-care cătun cu 1 învěţător şi 1 învěţătóre (în Topolog), avênd împreună 110 elevi înscrişi (68 băeţi, 42 fete) din cari 58 promovaţi6.

Fie-care sat are câte o şcoală şi un învěţător; totalul elevilor în mediŭ 110. Şcóla din Urumbeĭ clădită în 1880, iar cea din Făgăraş în 18917.

După Războiul de Neatârnare din 1877-1878 care a supt vlaga ţării până la ultima picătură, învăţătorii şi preoţii dobrogeni au fost primii chemaţi să împraştie întunericul celor peste 450 de ani de asuprire a jugului otoman, revenindu-le dificila misiune de reaprindere a speranţei din sufletele greu încercate ale poporenilor, atât prin lumina cărţii cât şi prin semnul Sfintei Cruci.

Regele Carol I, cunoscut printre altele şi pentru faimoasa sa deviză: Şcoala este însăşi viitorul ţării!, a cerut Parlamentului o deosebită grijă pentru problematica dobrogeană. Legea de administraţie a Dobrogei din anul 1880 prevedea şi-n această parte a ţării înfiinţarea de către stat a şcolilor primare în toate comunele din regiune cu un învăţământ liber şi gratuit, precum şi obligativitatea predării limbii române acolo unde existau şi naţionalităţi conlocuitoare8.

Prefectul de Tulcea cerea administratorilor de plăşi printr-o circulară din 30 ianuarie 1890, luarea urgentă de măsuri în comune de a procura localuri în bune condiţiuni pentru şcoli9. Destoinicul revizor şcolar I. Bănescu stăruia după anul 1900 pe lângă Prefectura Tulcea pentru dotarea şcolilor dobrogene cu cărţi şi material didactic.  

Şi la şcoala din Regina Elisabeta s-a dorit un început bun al învăţământului, prin crearea de posturi noi de învăţători şi profesori, aplicarea regulamentelor şcolare, a programelor şi manualelor, a activităţii didactice intraşcolare şi extraşcolare, manifestări ce au contribuit în mod firesc la creşterea prestigiului şi a rolului cadrelor în viaţa comunităţii, care căutau să conştientizeze dezvoltarea simţirii naţionale şi a mândriei româneşti10 în acest colţ de ţară.        

Numele câtorva persoane importante din sat, cum ar fi: învăţătorul Ion Arnăutu  (între  anii 1916 - 1935  a  fost  directorul şcolii  din Făgăraşul Nou 11), notarul Ghe. Mărăcineanu şi preotul Ion Popoiu, apar într-un document păstrat la Arhivele Naţionale din Tulcea12.

Cu toate strădaniile cadrelor didactice, învăţământul primar obligatoriu din Luminiţa a obţinut rezultate modeste în domeniul lichidării analfabetismului, atât din motive materiale, cât şi datorită unei anumite mentalităţi potrivit căreia pentru munca pământului nu era nevoie de multă învăţătură13. Reminiscenţe ale acestei mod de gândire se mai pot observa şi astăzi; mulţi bătrâni ai satului sunt neştiutori de carte.

După cel de-al doilea Război Mondial, prin Reforma Învăţământului public din 1948, şcoala a fost chemată să dea tineretului o educaţie în spirit comunist - după modelul sovietic. Întregul învăţământ a devenit laic, religia fiind desfiinţată ca obiect de studiu. Cu toate acestea însă, acei ani sunt de o mare importanţă deoarece au constituit cadrul lichidării neştiinţei de carte14.

La Luminiţa a funcţionat învăţământul primar obligatoriu de 4 ani, la sfârşitul căruia se dădea un examen de admitere pentru a putea trece la cealaltă treaptă, respectiv clasele V-VII, care se urmau la şcoala din comună. Numărul sătenilor care au ales să meargă mai departe după absolvirea celor patru clase este însă infim.

Un moment foarte important în dezvoltarea învăţământului regional, îl reprezintă înfiinţarea Liceului Teoretic din comuna Topolog în anul 1961. După ce acesta a dat două promoţii de absolvenţi, în 1968 s-a transformat în liceu de cultură generală. Prima promoţie de absolvenţi ai liceului din 1964 cuprindea 35 de elevi, printre care se numărau Ion Dumitru şi Zamfir Adela din Luminiţa.

Momentul istoric 1989 a adus nenumărate schimbări şi în procesul de învăţământ din Luminiţa: lipsa unui director care să ţină frâiele instituţiei în mâini, cadrele didactice navetiste ce predau în clase cumulate (I cu a-II-a şi a-III-a cu a-IV-a), numărul redus de elevi, materialul didactic insuficient, lipsa manualelor şcolare etc., toate au condus inevitabil la o slabă pregătire a elevilor.

Potrivit principiului mioritic post-decembrist că Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim !, se ştie foarte bine că navetistului (în viaţa căruia este un veşnic du-te - vino), nu-i poţi cere eficienţă la locul de muncă pentru simplul motiv că dimineaţa el soseşte la program deja obosit de pe drum, treaba şi-o face cum-necum, aşteptând cu ardoare după-amiaza să se termine programul şi să-şi ia tălpăşiţa mai repede spre casă. Experienţa ultimilor 20 de ani ne arată peste tot în ţară că cel care nu este din sat, nu ţine cu satul.

În anul 1999, co-autoarea acestei lucrări a efectuat un recensământ al copiilor  din  sat,  înaintând apoi toate demersurile către Şcoala Generală din Topolog şi Ispectoratul Şcolar Judeţean din mun. Tulcea pentru reînfiinţarea grădiniţei.

Neexistând o sală de clasă disponibilă în clădirea şcolii, a fost necesară amenajarea unei încăperi în interiorul Căminului Cultural. S-a apelat la ajutorul localnicilor, astfel că într-o săptămână, spaţiula fost igienizat corespunzător şi pregătit să-şi primească preşcolarii. S-a achiziţionat mobilier şi material didactic prin contribuţia financiară a părinţilor, iar în acel an s-au înscris la grădiniţă 20 de copii, dintre care 5 la grupa mică şi 15 la grupa pregătitoare. Din promoţia respectivă, mulţi au ajuns astăzi să studieze la licee de prestigiu din mun. Tulcea, cum sunt Liceul Teoretic "Grigore Moisil" şi Liceul Economic.

Bucuria pe care familia noastră a trăit-o la reîntâlnirea cu foştii enoriaşi, a fost încărcată de emoţie, mai ales în momentul în care femeile satului au afirmat următoarele: - Doamnă preuteasă, educatoare ca dumneavoastră satul acesta nu a avut niciodată şi nici n-o să mai aibă! Asemenea cuvinte ne-au onorat, dându-ne în acelaşi timp de înţeles că ne-am făcut datoria.

În anul 2002, şcoala din sat avea 11 elevi îndrumaţi de un singur cadru didactic15.

O altă greutate a comunităţii a constituit-o până în anul 2003 naveta istovitoare a elevilor din clasele V-VIII şi IX-XII la Şcoala Generală şi Liceul Teoretic din comuna Topolog. Distanţa dintre Topolog şi Luminiţa era parcursă zilnic pe jos de grupurile de elevi care urcau încet dealul cu samarul în spinare, indiferent de anotimp şi de condiţiile meteorologice. Un adevărat chin!

Binecuvântarea s-a produs odată cu intrarea în vigoare a programului guvernamental Ameliorarea învăţământului rural prin asigurarea reţelei de transport şcolar, prin care au fost achiziţionate în anul 2003 pentru judeţul Tulcea un număr de 27 microbuze pentru transportul elevilor. Unul dintre ele a revenit şcolii din comuna Topolog, fiind folosit zilnic pe toată perioada anului şcolar la transportul elevilor din Luminiţa. Microbuzul ia copiii dimineaţa şi-i duce la şcoală, iar după-amiaza ni-i aduce înapoi acasă, fără să ne mai facem griji. Acum e mult mai bine ! - zic sătenii.

Şi, pentru ca bucuria să nu dureze foarte mult pentru că strică, în anul şcolar 2010-2011, prin grija celor care ne conduc destinele şi a normelor trasate de maidanezii de la Bruxelles veniţi peste noapte în ţara noastră ca la pomul lăudat şi de care servilii politicieni români ascultă orbeşte, şcoala din Luminiţa a fost închisă, la fel ca multe altele din întreaga ţară. În aceste condiţii, elevii din sat sunt nevoiţi să facă zilnic naveta la şcoala generală din Topolog.

În locaşul fostei şcoli funcţionează tutuşi grădiniţa (dar nu se ştie, nu se ştie până când… - vorba cântecului), având un număr de 7 preşcolari (3 fete şi 4 băieţi). Educatoare este d-na Ioana Ivănescu.

La Direcţia Judeţeană Tulcea a Arhivelor Naţionale, Fond Primăria comunei Topolog, am studiat o serie de documente legate de învăţământul şi viaţa culturală în ansamblul ei din satul Luminiţa, de-a lungul timpului.

 

 NOTE BIBLIOGRAFICE:

 1 Gheorghe Dumitraşcu, Din istoria învăţământului românesc în Dobrogea până la 1878, în Colegiul Pedagogic "Constantin Brătescu". Valori ale civilizaţiei româneşti în Dobrogea, Constanţa, 1993, p. 30.

2 Dumitru Şandru, Mocanii în Dobrogea, Institutul de Istorie Naţională, Bucureşti, 1946, pag.

   127.

3 V. Helgiu, Şcoala primară în Dobrogea în curs de 40 de ani, în Analele Dobrogei, 1920, Anul I, No 2, pag. 256.

4 Filofteia Rotariu, Rolul şcolii normale şi al corpului învăţătoresc dobrogean în sistemul  instrucţiei şcolare din provincia transdanubiană (1878-1944), în Colegiul..., lucr. cit.,  pag. 43.

5 Direcţia Judeţeană Tulcea a Arhivelor Naţionale, Fond Prefectura Tulcea, dosar nr. 860/1939,

   fila 376, 377.

6 Grigore Gr. Dănescu, Dicţionarul geografic, statistic, economic şi istoric al jud. Constanţa, vol. al-II-lea, Tipografia şi Fonderia de Litere Thoma Basilescu, Bucuresci, 1897, pag. 745. A se vedea şi Marele dicţionar geografic al României..., vol. V, Bucureşti, 1902, pag. 697.

7 Ionescu M. Dobrogianu, Dobrogia în pragul veacului al-XX-lea, Bucureşti, 1904, pag. 425.

8 Filofteia Rotariu, Rolul şcolii normale… în Colegiul…, lucr. cit., pag. 43.

9 Georgeta Iatan (Chiujdea), Evoluţia structurilor economico-sociale în Dobrogea, comuna Topolog, studiu de caz, lucrare de licenţă, Constanţa, 2005, pag. 176.

10 Filofteia Rotariu, Rolul şcolii normale..., în Colegiul..., lucr. cit.,  pag. 42.

11 Armand Gabriel Ionescu, Monografia satului Făgăraşul Nou, comuna Topolog, judeţul Tulcea, lucrare pentru obţinerea gradului didactic I, Bucureşti, 1994, pag. 27.

12 D.J.T.A.N., Fond Primăria Topolog, dosar nr 1/1882-1922, fila 55.

13 Georgeta (Iatan) Chiujdea, lucr. cit., pag. 181.

14 Ion Cioară, Monografia comunei Ciobanu, Editura Europolis, Constanţa, 2004, pag. 164.

15 *** Primăria Topolog, Comuna Topolog, jud. Tulcea, pag. 12.

 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one