CUVÂNT DE SUFLET

 

Ce sunt zilele omului pe faţa Pământului? Un şir lung, cât o viaţă, de suişuri şi coborâşuri. Căutări nesfârşite, visări, speranţe, împliniri, nostalgii, reuşite sau dimpotrivă, lacrimi revărsate-n amar. Prin anii grei înmuguresc pe rând florile înmiresmate ale vrerilor lăuntrice, pentru ca tot ele să se topească apoi în uitarea altora de după noi. Ne luăm zborul către nemărginire, avântându-ne sus, tot mai sus, urmărind permanent sensul echilibrului şi năzuind spre Infinit. Unii ajung mai devreme, alţii mai târziu, iar alţii, niciodată. Scepticii se tot întreabă: Ce căutăm de fapt pe aici? De unde venim şi încotro ne ducem? Teoretic vorbind, cu toate realizările ştiinţei pe care le avem astăzi la dispoziţie, încă nu putem da un răspuns cât de cât mulţumitor la ceea ce ne frământă. Totuşi, existenţa noastră efemeră este definită în trei perioade distincte: trecut, prezent şi viitor care, la rândul lor, au un numitor comun: Eterna şi Marea Iubire a Celui de Sus. Cât vieţuim în astă lume, nimic nu e de neatins. Chiar şi mântuirea este posibilă; trebuie doar să luptăm, să credem şi să nădăjduim cu întreaga fiinţă. Dar dacă n-avem Iubire, suntem zero absolut.

În sfârşit, ce mai este viaţa omului? Un dat de la Dumnezeu, cum zice românaşul neaoş de pe la ţară în filozofia lui, cu palmele bătătorite de coada sapei şi cu obrazul copt de măritul Soare. Cari, într-o clipită de şedere acolo pe glia ce-o are de la moşu' lui, îşi ostoieşte arşiţa gâtlejului din adâncul puţului şi muşcă cu nesaţ dintr-un codru de pită pe care-l găseşte mai dulce ca mierea. Şi el nu ştie altceva pe lume decât numa' atâtica: muncă, muncă şi iar muncă. Pentru el şi-ai lui. Pentru nevasta şi copilaşii lui. Să aibă, să nu ducă lipsă. Că rău îi când n-ai ce-aşterne pe masă, feri-te-ar sfântu'! Aşa a prins el de la 'naintaşi de când se ştie: Sfânta Pâinică cea de toate zilele se câştigă cu broboanele frunţii, de cum cântă cucurigu' şi până când mândra Lună îi arată că trebuie să încheie socotelile cu ziua ce-a fost şi să meargă olecuţă la hodină. Nu de alta, da' mâne, tre' s-o ia de la capăt iară.  

Tot astfel am pornit şi noi pe drumul vieţii. Noi, cei care astăzi încercăm să vă dăruim din puţinul nostru prin intermediul acestor umile rânduri, o părticică a sufletului ce poartă-n el feeria unei eterne sclipiri. Este LUMINIŢA - raza cugetării răsăritului de murmur, cufundat în bolta versului omenesc încătuşat de neputinţă. Sfântă binecuvântare, dor şi alean, melancolie şi extaz, patemi... Un singur gând: LUMINIŢA ! Un picur de astru mister, de eu încătuşat în vrerile altora care nu vor bănui vreodată cum e să visezi, să doreşti şi să ai totul, într-un perpetuu preludiu celest de suav giuvaer al miresmelor tăceri de taină. De-ar putea cerul să picure o strună de liră în pustiul de acum, poate s-ar mai risipi searbădul nisip zdruncinat de-al amintirilor ghirlande. Nespusele cuvinte ne-au deschis fereastra spre veşnicia armoniei cea mult nepieritoare.   

Colindăm ţara în lung şi-n lat, dar inima ne-a rămas ţintuită pe acele meleaguri. Suntem hărăziţi parcă să ducem cu noi dulcele fior al depărtărilor suspine. O cană cu apă dacă o bem pe unde ne poartă Domnul paşii, nu ne rabdă dorul şi spunem: Tot mai bună era apa de la Luminiţa!

Până la momentul venirii noastre în luna lui Undrea din 1998, aici nu a mai locuit o familie de preot de aproximativ 10 ani. În toată această perioadă, localitatea a fost filială a parohiei Făgăraşul Nou. Prin urmare, preotul (care mai deservea şi satele de prin jur - Calfa, Meşteru şi Măgurele) venea o dată pe lună să săvârşească în biserică Sfânta Liturghie, aceasta în afară de cazurile când era solicitat pentru oficierea diferitelor servicii religioase ivite pe parcurs.

Bucuria sătenilor nu a cunoscut margini când au aflat că le va sosi în sfârşit un preot şi ca vor avea şi ei de azi înainte slujbă în fiecare duminică şi zi de sărbătoare. Nu mai vorbim de bătrânii cărora le-a venit inima la loc, ştiind că vor putea apela oricând pentru o spovedanie şi împărtăşanie atât de necesare la vârsta lor. Unii n-au crezut până când nu ne-au văzut stabiliţi concret acolo.  

Casa parohială fusese la un moment dat chiar transformată în grajd, după spusele sătenilor; pe scurt, nu se putea sălăşlui într-însa. Dar inimile românilor nu ne-au lăsat de izbelişte; un grup de femei săritoare au pus mână de la mână şi au făcut clacă, astfel că în câteva zile au reuşit să dea o mână de var proaspăt în cele două odăiţe şi să înteţească focul în sobiţa de pământ cu plită şi cuptoraş din polată. Asemenea, câţiva bărbaţi vrednici au adus de la pădure pentru părintele vreo trei căruţe pline vârf cu trunchiuri zdravene de salcâm, să avem ce pune pe foc peste iarnă. Apoi, întreg satul ne-a umplut cămara cu de toate: lapte, brânză, carne, ouă, fasole, cartofi, mălai, făină şi conserve de zarzavaturi. Ce mai, tot ce-i trebuie omului la casă nouă!  

Am vieţuit aici aproape trei ani, până în vara lui 2001. O perioadă scurtă, dar încărcată de evenimente frumoase petrecute în mijlocul acestor oameni minunaţi, de care vom aminti la momentul potrivit. Nu ne-a fost deloc uşor să plecăm, dar a trebuit s-o facem; co-autoarea lucrării efectua zilnic naveta pe jos aproape 6 km. la liceul din Topolog unde preda, fetiţa noastră trebuia dată la grădiniţa şi, în plus, o mai aşteptam şi pe mezină să vină pe lume.

Acum, după zece ani de la despărţirea trupească de satul nostru drag, ne întoarcem sufleteşte cu emoţie şi admiraţie pentru cei cărora le-am fost pentru puţin, ce-i drept, îndrumători spirituali şi care ne-au primit în mijlocul lor, întinzându-ne cu atâta bucurie o mână de ajutor la nevoie. Fără ei, nu am fi în prezent ceea ce suntem. Lucrarea de faţă s-a născut dintr-o datorie morală ce-o purtăm în inimi faţă de satul Luminiţa, judeţul Tulcea. Locuri şi oameni…

Respect şi plecăciunea frunţii înaintea voastră, dragii noştri !   

 


Cuvântul Dl. Prof Univ. Dr. Vasile Torică - directorul tehnic al Centrului Regional Meteorologic Dobrogea din Constanţa, la apariţia volumului monografic "Satul Luminiţa, jud. Tulcea - ieri şi azi", aparţinând autorilor Jenica Sava şi Bogdan Dumitrel Sava, Editura Europolis, Constanţa. 2011:

« În urma unei intense activităţi de documentare în centrul căreia se evidenţiază pasiunea pentru redescoperirea locurilor absolut mirifice din spaţiul nord-dobrogean, lucrarea Satul Luminiţa, jud. Tulcea - ieri si azi aparţinând soţilor Jenica şi Bogdan Dumitrel Sava, reprezintă o contribuţie deosebită pentru conturarea monografiilor regionale din ţara noastră.

Îmbinând armonios bogatul material bibliografic studiat cu observaţiile riguroase din teren desfăşurate pe mai multe etape, ea încearcă să surprindă din punct de vedere analitic, sintetic şi obiectiv problematica dinamicii arealului, tratând echilibrat diferite domenii de cercetare cum sunt factorii naturali, cei de ordin social, economic, istoric şi cultural, utilizându-se pentru aceasta metode de lucru eficiente ca analiza şi sinteza datelor, oferindu-se permanent posibilitatea unei comparări.

Diferitele conjuncturi în care a fost surprins de-a lungul curgerii timpului, ne arată că satul Luminiţa a izbutit să-şi păstreze filonul autentic românesc cât mai nealterat cu putinţă, în condiţiile în care constituia parte integrantă a unei Dobroge măcinată de felurite conflicte militare la nivel european ce s-au extins pe mai multe sute de ani şi care au făcut din ea, putem spune, teatrul de luptă al mai multor popoare, doritoare în a-şi lăsa fiecare pecetea definitorie în istoria, cultura şi tradiţia sa.

Succesul menţinerii unităţii şi identităţii naţionale se regăseşte astăzi în populaţia satului 100% românească de religie creştin ortodoxă, păstrătoare a unei moşteniri spirituale cu valoare de tezaur, reliefată printre altele, de extraordinarele colinde de Crăciun, ce continuă, în ciuda globalizării, să aibă farmecul lor special.

Pentru un spaţiu geografic de întindere redusă cum este cel al localităţii asupra căreia autorii s-au orientat în studiul lor, se remarcă totuşi în mod surprinzător o mare bogăţie şi diversitate a informaţiilor prezentate şi argumentate ştiinţific, la care se adaugă şi susţinerea unui material fotografic complex.

În paralel, s-a avut permanent în vedere captivarea unui cerc cât mai larg de cititori, prin introducerea în text a regionalismelor expuse deosebit de logic şi coerent, menite să atragă atenţia, conducând în acelaşi timp şi spre o plăcere a lecturii.

Autorii sunt recunoscători prin aceste rânduri locuitorilor micii aşezări dobrogene cu nume parcă predestinat, care le-au fost alături într-o anumită perioadă a vieţii şi de care îşi amintesc neîncetat cu emoţie în glas. »

 
 
 

Istoric

Atestarea documentară a satului o aflăm în Defterul (codicele) otoman din anul 1584 ca Rum - begi sau Rum - Ali, iar harta austriacă din anul 1790 nota aşezarea sub denumirea de Rubeskam. La 1828, în timpul războiului ruso - turc, satul Urumbei (Luminiţa de azi) a suferit importante distrugeri. În harta militară rusă de epocă este găsit sub numele de Orumosuko1.

«LUMINIŢA: Rum Ali (nume propriu) - 1543, Orumbeico (Beiul Orum) - 1850, denumire schimbată în 1925 în Regina Elisabeta, în anul 1948 în Elena Pavel, iar din 1964 are denumirea actuală; a fost comună; din 1950, sat în comuna Topolog»2.

«Zona cuprinsă între localităţile Topolog, Sâmbăta-Nouă, Făgăraşu-Nou şi Luminiţa a făcut obiectul unor ample cercetări de suprafaţă, această zonă reprezentând partea cea mai înaltă a Podişului Casimcei, care coboară în trepte spre Dunăre, de la nord-est spre sud-vest, circumscris de valea Roştilor la nord, râul Topolog la est şi valea Saraiu la vest. Acest areal corespundea în antichitate teritoriului rural al castrului de la Gârliciu (Cius). Numeroase movile funerare jalonează vechi drumuri rurale, dintre care unul brăzda podişul în direcţia Topolog - Gârliciu, altul pe Valea Roştilor se îndrepta spre castrul de la Beroe (Piatra Frecăţei). Din loc în loc, movile izolate suscită un interes aparte, întrucât presupun prezenţa unor ferme în apropierea lor... Villa Romana descoperită în partea de sud a satului Luminiţa (Urumbei) prezintă un interes special, datorită faptului că a fost suprapusă de o locuire feudal-timpurie. Villa se află pe platformă înaltă de la sud de Valea Roştilor, în apropierea mai multor izvoare. Terenul se prezintă astăzi sub forma unei ridicături ovoidale, lungă de aprox. 100 m şi lată la mijloc, de 40 m, ceea ce presupune că villa era rectangulară şi avea o suprafaţă de aprox. 4000 mp. Este foarte probabil că locuirea feudal-timpurie s-a constituit la adăpostul unei incinte de piatră şi, prin refolosirea materialului de construcţie aflat în interior a provocat nu numai grave deteriorări villa-ei, dar şi modificări în structura ei interioară. La 250 m spre sud se află o altă movilă funerară aşezată la mijlocul distanţei dintre alte două movile (una, în colţul nord-vestic al comunei Topolog, cealaltă la nord de valea Roştilor), orientate pe direcţia nord-est - sud-vest. Prezenţa oarecum izolată a acestor movile, a favorizat şi în acest caz localizarea unor ferme. Cele trei ferme romane erau aşezate aproape  în linie dreaptă, la distanţe aproximativ egale  (3 km.), pe marginea unui drum ce le unea în antichitate cu castrul de la Beroe (Piatra Frecăţei), spre deosebire de cele de la Topolog şi Sâmbăta-Nouă, situate pe drumurile care se îndreptau spre Cius (Gârliciu) »3.    

«Pe terasa înaltă şi pietroasă a Văii Roştilor, la sud de Luminiţa (com. Topolog), fotografia aeriană - făcută în luna iunie 1977 - a surprins vestigiile unei gospodării de tip villa, de o mărime considerabilă. Planul villa-ei este vizibil datorită dezafectării recente a zidurilor sale. Villa se conturează sub forma unei construcţii rectangulare cu clădirea principală în forma de „U", compusă dintr-un pavilion central şi două pavilioane avansate care închid o curte de formă pătrată, circumscrisă de o incintă de piatră. În faţa acestei construcţii se află o curte rectangulară înconjurată de un zid de incintă unit de cele două pavilioane laterale. De o parte şi de alta a curţii rectangulare, dar în afara ei, se observă alte două construcţii: una dreptnghiulară, compartimentată în trei încăperi, cu una din laturi absidă, cealaltă - pătrată. Fără să intrăm în alte considerente care ar însemna deocamdată simple speculaţii, trebuie să precizăm că aspectul compoziţional al fermei şi poziţia acesteia presupune o gospodărie specializată în creşterea animalelor. Construcţia compartimentată, cu absidă pe una din laturi, pare să reprezinte o dependinţă a gospodăriei cu un scop funcţional bine determinat... Ferma se încadrează printre proprietăţile de mărime mijlocie, fiind structurată în direcţia unei producţii animaliere şi în mod sigur destinată pieţii. Mai mult decât atât, această fermă pare să reprezinte numai locul de producţie - pars fructuaria. Locuinţa proprietarului trebuie să se fi aflat într-o localitate vecină din apropiere. Acest tip de fermă nerezidenţială pare să fi fost frecvent în Dobrogea romană, în cazul în care avem de-a face cu ferme specializate în creşterea animalelor»4.

Dobrogea a fost teatrul de luptă al multor popoare5. Frământările marilor migraţii pe acest pământ n-au putut desfiinţa populaţia autohtonă romanică ce şi-a continuat viaţa practicând milenarele ei îndeletniciri. Urmaşa populaţiei romanice rezultată din amestecul autohtonilor geţi cu coloniştii romani6, a continuat să persiste şi să trăiască pe acelaşi pământ în timpurile de restrişte, ţinând piept cu înverşunare tuturor provocărilor la care a fost supusă de către năvălitori.

Lucrul cel mai important de susţinut în toate împrejurările posibile este că Dobrogea a fost dintotdeauna pământ românesc ! Prin extensie, afirmăm cu responsabilitate   românii sunt cei ce au pus piatra de temelie a vechii aşezări pe care se află azi satul Luminiţa, fiind martorii unici ai acţiunii de încreştinare a Sf. Ap. Andrei şi urmaşi ai daco-geţilor. Deasemeni, regiunea a constituit mai târziu parte componentă a vastului teritoriu românesc dintre Dunăre şi Marea Neagră stăpânit de domnitorul Mircea cel Bătrân (1386-1418), care s-a autointitulat după cum ştim, Domn al Ţării Româneşti, până la Marea cea Mare.

Pe de altă parte, ţinând cont că vecinii Dobrogei sunt provinciile româneşti Moldova şi Muntenia, mărginite la rândul lor de Transilvania, ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră a fost alimentat continuu cu elemente etnice româneşti din provinciile amintite7.

Eventual, putem vorbi despre asimilarea micii populaţii româneşti existentă în regiunea pe care o studiem de către musulmani, dar aceasta nu înseamnă că trebuie neapărat acceptată ideea că păgânii sunt de fapt cei care au bătut parul aici. Să nu uităm că, spre exemplu, unele toponime traduc în turceşte nume care indică indiscutabil etnicul românesc (ex: Vlahar-Vlah = Român). Ocuparea vastului ţinut dobrogean în urma campaniilor din 1418-1420 şi 1484, iar apoi perioada ulterioară de 460 de ani de dominaţie otomană, a avut însemnate consecinţe şi pentru dezvoltarea satului Luminiţa, totul pornind chiar de la numele dat iniţial localităţii, respectiv Rum Ali (1584), iar apoi Urumbei (1850). După completa integrare administrativă a Dobrogei, Înalta Poartă a întărit potenţialul militar al noii provincii, încurajând colonizarea ei sistematică cu populaţia turcă (mai ales tătari veniţi din zona de nord a Mării Negre ca urmare a dispariţiei Hoardei de Aur iar apoi, a creşterii puterii Rusiei)8. În marginea de sud a satului se găseşte un cimitir turcesc, în care se mai păstrează câteva monumente tombale din piatră.

Pământul Dobrogei a fost călcat apoi de bulgari şi germani, astfel încât satele româneşti au fost pe dearândul rase din temelii...şi din plăşile Isaccea, Măcin, Casimcea şi Topolog9. Şi la Luminiţa s-a resimtit din plin suflul nebuniei cotropitorilor deoarece, din datele istorice păstrate aflăm că în timpul ocupaţiei, în sat s-au aplicat taxe încasate de la 225 de locuitori. Aceştia plăteau un impozit personal între 5 şi 10 lei, iar pentru vite, de la 6 la 58-60 lei. De asemenea, locuitorul Nicolae Găinuşă a plătit o amendă de 50 de lei10.

Cu toate vitregiile timpului, populaţia românească autohtonă a continuat să-şi ducă traiul şi încet-încet, i-am potolit pe toţi cu felul nostru paşnic de a fi - cum spunea acum vreo 10-11 ani în urmă bătrânul Gheorghe Gherasim din sat.   

Înaintea Războiului de Independenţă (1877-1878) şi la Urumbei au ajuns vrednicii mocani ardeleni cu turmele lor de mioare aflaţi în neobosita lor transhumanţă, dar şi din cauza regimului dur la care erau supuşi sub stapânirea ungurilor. Nicăieri în România Ardealul nu a vărsat atâta element uman şi atâta energie creatoare ca în Dobrogea11.   

Momentul nu a trecut neobservat de istoricii începutului de secol XX, astfel că oierii din Urumbei erau numiţi mocani de amestecătură, veniţi atât de prin părţile Ardealului (săceleni), cât şi din Ţara Oltului12. Populaţia satului la acea vreme era alcătuită din două părţi Turci, una Români13.

Astăzi regiunea aceasta este românească, căci încotro te întorci dai numai de localităţi româneşti ca populaţie şi unele ca şi nume: Satu Nou (Traian), Peceneaga, Ostrov, Turcoaia, Greci, Ţiganca, Mircea Vodă (Acpunar), Cârjelari, Urumbei, Aiorman (Dorobanţ), Canatcalfa, Islamgeaferca, Balabancea, toate localităţile populate numai de Români. Singura Cerna are o majoritate de Bulgari14.

În 1923, la Orumbeik mai erau 5 case locuinţe de mahomedani în care vieţuiau 20 de suflete15. Astăzi nu mai există nici o familie musulmană în sat.

Despre venirea ardelenilor în Urumbei ne vorbeşte şi istoricul Ioan Georgescu: S-au aşezat, de asemenea, numeroşi colonişti făgărăşeni şi în comuna Urumbei, judeţul Tulcea, unde, dată fiind aşezarea lor mai veche (unii încă din 1878, dar cei mai mulţi din 1880) au fost împroprietăriţi mai bine cu câte 15 hectare de pământ fiecare, iar unii chiar cu câte 25 ha. Ilustrăm şi această aşezare cu câteva nume neaoşe româneşti: Floca, Ganea, Boiţan, Crăciun, Rotaru, Păcuraru, Neacşu, Bârsan, Tătaru, Ciocu, Aldea, Căpraru, Pătraşcu, Budac, Lăcătuş, Hampu, Ţipu, Hârsan, Bucel, Oancea, Babeţ ş.a.16.

Al. Lascarov-Moldovanu, în incursiunea lui Prin Dobrogea..., urmând traseul Babadag - Casimcea - Topolog - Urumbei - Başchioi - Slava Rusă - Cataloi - Tulcea, amintea de minunatul ţinut al satului Regina Elisabeta (Luminiţa) şi de oamenii de aici pe care i-a întâlnit: Vremea-i scurtă şi mai trebue să mai batem pământul dobrogean - de aceea mergem pe drumuri cucuiate pe tăpşane înalte, pe unde în zarea prăfuită vedem patul de argint al Dunărei şi cădem în alt sat românesc, care, pe vremuri se chema Urumbei, iar acum îi zice Regina Elisabeta. Tot Mocani amestecaţi cu Cojani (şi puţin Ţigani), - gospodăriile întemeiate, oameni cu priviri prietenoase, vite bine îngrijite...17

S-a mai păstrat şi declaraţia săteanului Radu Taifas: «Răzbunicul meu, de origine din Băicoi-Prahova, a trecut în Dobrogea la 1800, aşezându-se cu turma de oi la Gîrliciu, apoi în Rahmanu, iar la 1820 s'a căsătorit şi s'a stabilit la Ostrov. La 1876 tatăl meu, Dragomir Taifas, s'a retras în comuna Urumbei, unde locuim până astăzi. Urumbei e un sat destul de vechi. Era locuit de Români, Cerchezi şi Turci. Azi e locuit numai de Români»18. 

Gr. Chiriţă, învăţător al satului, a cules o declaraţie de la Marin Stănicel, în vârstă de 84 de ani: «Tatăl meu, Ion Stănicel, din comuna Râşnov, judeţul Braşov, a venit în Dobrogea cu economia vitelor pe la 1845-1848. Pe vremea aceea Dobrogea era socotită un adevărat rai pentru creşterea vitelor, satele fiind rare, afară de satele - toate româneşti - de pe malul Dunării, care erau înşirate dela Tulcea şi până la Silistra. În interiorul Dobrogei erau multe locuri pustii şi ici şi colea câte un sat turcesc. Dela un timp s'au mai înmulţit satele cu Tătari şi cu Cerchezi, care erau cei mai hoţi. Tatăl meu s'a stabilit în comuna Ostrov, judeţul Tulcea, unde pe lângă economia vitelor s'a ocupat şi cu agricultura şi unde sunt născut şi eu, în anul 1857. Am trăit acolo până la războiul dela 1877, când am venit la Regina Elisabeta (fost Urumbei) unde locuesc şi astăzi şi m'am ocupat tot timpul cu agricultura, pe lângă care şi cu ceva comerţ, şi aveam până la 1916 o situaţie din cele mai frumoase, aşa fel că nu mă întreceau mulţi din jud. Tulcea, însă războiul mondial m'a distrus complet: mi s'a dat foc la casă, magazine pline cu cereale din recolta de 2-3 ani; am fost jefuit de tot avutul; când m'am întors din refugiere nu am găsit decât cenuşă...»19.

«Din grupul de mocani veniţi (la Topolog - n.a.) în jurul anului 1867, cu moş Niţă Dumbravă cât şi cei veniţi după 1877-1878, se populează satele: Urumbei, Osâmbei, Başchioi, Başpunar, Hagi-Omer...»20

Aşadar, după geneză, putem clasifica acest sătuc situat în podişul central dobrogean drept aşezare rurală de colonizare spontană, asupra căreia mocanii ardeleni cu cuşma pe-o ureche, învăluiţi în sarica păcurărească şi sprijiniţi în bâta cu măcău şi-au lăsat amprenta clară, punând piatra de temelie a oieritului în forma lui adevărată tradiţională românească.

Localitatea nu a avut niciodată geamie. Populaţia musulmană existentă se deplasa la geamia din Topolog, alături de alţi musulmani din satele Ciucurova şi Hagi-Omer, în zilele lor de sărbătoare - Curban Bairam şi Ramazan Bairam.

Şcoala din Urumbei a fost înfiinţată în anul 1880, iar biserica cu hramul Sf. M.Mc. Dimitrie a fost construită între anii 1884-1887.

Primăria comunală a funcţionat în sat între anii 1887-1949 21.

La Regina Elisabeta a existat Societatea Cooperativă Izvorul, pentru aprovizionare de producţie şi desfacere în comun, precum şi Banca Populară Mihaiu Bravu,  societate-cooperativă  pentru operaţiuni de credit şi economie. În arhive găsim următoarele informaţii: Sub folio No 120 din 1931, s'a înregistrat firma socială: Societatea Cooperativă „Izvorul", pentru aprovizionare de producţie  şi  desfacere  în  comun,  sediul   în   comuna  Reg.  Elisabeta,  judeţul Tulcea; capital minimal: 47228 lei; început societatea în anul 1915; durata societăţii: nelimitată; reprezentată prin: Ion Stamate preşedinte, Gh. Gherasim casier, Gh. Bleandă contabil, Iosif Beloi, I. Moldoveanu, N. Iordan membrii, Gh. Giurgea, Anghel Dache şi Stoian Oprea Cenzori, cu puterile prevăzute de statut22.

Sub folio No 121 din 1931, s-a înregistrat firma socială: Banca Populară ,,Mihaiu Bravu", societate cooperativă pentru operaţiuni de credit şi economie, sediul în comuna Reg. Elisabeta, judeţul Tulcea; capital minimal: 105540 lei; început societatea în anul 1904; durata societăţii: nelimitată; reprezentată prin: Ion Stamate preşedinte, Nicolae Iordan casier, Simion Dlaran, D. Nichifor, I. Berbec cenzori, cu puterile prevăzute de statut23.

Deasemeni, apare numele lui Metaxula Ştefan Georgescu proprietarul firmei comerciale cu acelaşi nume din comuna Pecineaga, originar din Urumbei: Sub folio No 295 din 931, înregistrat la No 476 din 3 septembrie 1931, Metaxula Ştefan Georgescu de origine român, cetăţean român, născut în comuna Urumbei jud. Tulcea la 19 septembrie 1885, firmă comercială: Metaxula Ştefan Georgescu, pentru manufactură, coloniale, ferărie, cafenea, măcelărie şi brutărie, sediul în comuna Pecineaga, jud. Tulcea, început comerţul la 9 octombrie 1925, activitate anterioară: comerciant, regim matrimonial: căsătorit24.

În 1939, localitatea făcea parte din Pretura Topolog alături de satele Topolog, Beidaud, Calfa, Casimcea, Ciucurova, Corugea, Ceamurlia de Sus, Cârjelari, Dorobanţu, Eschibaba, Făgăraşul Nou, Ostrov, Pecineaga, Rahman, Dăieni, Sarighiol de Deal şi Sâmbăta-Nouă25.

Satul a plătit un tribut greu de sânge în confruntările armate ce au marcat prima jumătate a secolului trecut şi care au lăsat urme adânci în rândurile comunităţii, făcând să curgă râuri de lacrimi şi pricinuind multă jale.

Flăcăii plecaţi la oaste (unii dintre ei singurii copii la părinţi), frumoşi şi bine închegaţi - cum îşi mai amintesc azi bătrânii, şi-au lăsat osemintele pe câmpurile de bătălie în locuri neştiute decât doar de bunul Dumnezeu, iar alţii au fost aduşi în coşciuge şi depuşi în Cimitirul Eroilor (iniţial, era situat în centrul satului, în vecinătatea D.J. 222 B, iar pr. Oancea Serghie, în anii săi de pastoraţie în această parohie l-a mutat în faţa bisericii unde se găseşte până astăzi), pentru ca jerfa să le fie spre veşnică pomenire.

Ziua Eroilor, care coincide cu Înălţarea Domnului, face parte din ciclul sărbătorilor naţionale şi bisericeşti cu dată schimbătoare. În fiecare an şi la Luminiţa această zi este prăznuită cu adâncă pioşenie şi trăire duhovnicească intensă de către întreaga comunitate, oficiindu-se parastasul colectiv în memoria lor, după Sfânta Liturghie. Datele înscrise pe cruci îi menţionează pe:

 

- Soldat Ioan Zamfir, căzut la 2.01. 1901 ;

- Soldat Voicu Zamfir, căzut la 16.03.1907 ;

- Soldat Constantin Buzoian, căzut în 1916 ;

- Soldat Marin Zamfir, căzut la 18.01.1917 ;

- Soldat Ilie Zamfir, căzut la 6.01.1918 ;

- Soldat Traian Gh. Bădică, în vârstă de 39 ani, căzut la 24.06. 1941 ;

- Soldat Marin Cornel, căzut în 1941 ;

- Fruntaş Cocor A. Vasile, în vârstă de 27 ani, Regimentul II Grăniceri, căzut la Odessa, la 1.09.1941 ;

- Soldat Stamate Constantin, căzut la Odessa, la 13.09.1941 ;

- Soldat Ilie D. Zamfir, în vârstă de 35 ani, Compania a-III-a, Batalionul I, Regimentul 38 Infanterie, căzut în Ucraina la 5.10.1941 ;

- Caporal Bucur Gheorghiţă, în vârstă de 26 ani, căzut la 4.12.1943 ;

- Soldat Bucur Constantin, căzut la 10.03.1945 ;

- Soldat Costică Beloiu, căzut în 1945 ;

- Soldat Constantin, căzut în 1945 ;

- Soldat Marin Petrişor (?), în vârstă de 21 ani .

 

O altă specificare a eroilor căzuti în cel de al-II-lea Război Mondial din satul Luminiţa o aflăm în cercetările d-nei Valentina Postelnicu - fostul director al Direcţiei Judeţene Tulcea a Arhivelor Naţionale (ieşită la pensie în luna august 2010). Faţă de numele amintite, mai sunt cuprinşi aici:

 

- Soldat Gh. Voicu

- Caporal Sandu Cătleanu

- Soldat Florea Ion

- Soldat Ştefan Nicolae

- Caporal Lipat Bucur

- Soldat Nicolae Florea

- Soldat Nicolae Stoica

- Soldat Gh. Ursu

- Soldat Costache Nemeş

- Soldat C-tin Amza

- Soldat Ilie Pulbere

- Soldat Ştefan Stoian

- Soldat Gh. Prunaru

- Soldat Vasile Munteanu

- Soldat Vasile Apostol

- Soldat Vasile Stamate

- Fruntas Ion Duşa

- Soldat Ion Bucur

- Soldat C-tin Mirică

- Sergent Gheorghe Bicoi

- Soldat Vasile Rogojină26

La 15 ianuarie 1946, în Regina Elisabeta existau următoarele grupări politice cu numărul membrilor aferent: Frontul Plugarilor - 87; Social-Democraţi - 12; Liberali Tătărescu - 0; Ţărănişti A. Alexandrescu - 0; comunişti - 7; votanţi - 520 27.

Localitatea a fost bântuită în perioada 1946-1947 de secetă şi foamete, existând în acel timp familii cu câte 8 sau 10 membri care rabdă zile întregi, fără să manânce ceva. Au vândut pentru hrană ultimile vite pe care le-au mai avut, au vândut şi pământul şi astăzi riscă să moară de foame. Timpul nefavorabil semănării îi face să piardă speranţa în recolta anului şi deci zile întregi stau şi se plâng împreună cu copiii pe la Primării spre a se interveni pentru a li se da ajutoare28.

Se păstreaşi o listă cu numele celor care au murit de foame atunci:

·  Florea Oprea - 66 de ani din Regina Elisabeta, moartă la 04.04.1947 ;

·  Eftinca Horvath - 45 de ani din Regina Elisabeta, moartă la 05.05.1947 ;

·  Giurgea Tănase - 51 de ani din Regina Elisabeta, mort la 07.05.1947 ;

·  Vasilica Drăghici - 20 de ani din Regina Elisabeta, moartă la 17.06.1947 ;

·  Gheorghe Duşa - 44 de ani din Regina Elisabeta, mort la 14.07.1947 29.

După împărţirea administrativă din aprilie 1945, comuna Regina Elisabeta a fost alipită comunei Topolog, pentru că nu mai putea face faţă obligaţiilor. Regimul nou instalat a schimbat toate denumirile legate de instituţia regală cu altele la modă în acel moment, astfel că numele Regina Elisabeta a fost înlocuit cu Elena Pavel.

În ianuarie 1948, se transmitea către Inspectoratul Jandarmeriei Constanţa o listă cu suspecţi P.N.Ţ.-Maniu (Mişcarea de Rezistenţă Anticomunistă) din raza sectorului Topolog; din Elena Pavel era menţionat Gheorghe Dumitru30.

În anul 1952, s-a înfiinţat G.A.C. (Gospodăria Agricolă Comunală) - ul Ana Ipătescu din localitate.

În anul 1954, aflăm un tablou cu câteva bunuri din sat, reprezentând intrări în anul 1949 31, astfel:

 

 

Bucăţi

Starea

Uzura

Preţ unitar

Valoarea

Sobe tablă

3

de reparat

50%

1000

           3000

Cazan tablă

1

noua

0%

630

             630

Joagar

1

bun

-

800

               800

 

 

 

 

 

Total = 4430

 

La 1958, producţia de cărămidă şi piatră brută32 din sat se regăsea în următorul tablou:

 

1958

1959

1960

Presă de cărămidă

1

1

1

Cărămidă (buc.)

80000

150000

100000

Piatră brută (m.c.)

100

200

160

 

La 25.01.1962, s-a propus terminarea în acel an a lucrărilor de construcţie a actualului Cămin Cultural33. În 1963, un procent de 34,9 % din locuinţele satului erau electrificate34. La 18.09.1964, într-o şedinţă a Adunării Populare Cetăţeneşti desfăşurată la Căminul Cultural din localitate, s-a propus schimbarea numelui satului din Elena Pavel în Luminiţa35.

Anul 1964 mai are o semnificaţie deosebită în istoria satului, deoarece întreaga localitate a fost conectată la sistemul naţional de energie electrică, dându-li-se astfel oamenilor posibilitatea să renunţe la vechile lămpi cu gaz în favoarea luminării propriilor locuinţe cu ajutorul electricităţii. Într-un Raport al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei Topolog privind încasarea sumelor din contribuţia voluntară bănească conform H.C.M. nr. 299 şi 300/1958 şi executarea construcţiilor votate, se arată că statul român a alocat suma de 165.000 lei pentru electrificarea satului Elena Pavel36.

În anul 1968, Amza Gheorghe - preşedintele C.A.P.-ului local, îşi înscria numele, conform Deciziei nr. 17/12 nov. 1968, în Comisia de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor la nivel comunal37.

Într-un Raport al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al comunei Topolog din anul 1968 privind planul de gospodărie şi întreţinere a comunei, mulţi locuitori ai satului Luminiţa erau daţi ca exemplu pentru curăţenia din propriile gospodării: Moldoveanu Neagu, Beloiu Gheorghe, Preda Taifas, Gherasim Gheorghe, Zamfir Ion, Bucur A. Ion. Cu toate acestea, existau şi lipsuri: nu s-au executat trotuare din beton, multe garduri ale gospodăriilor erau lăsate în paragină, iar gardul C.A.P.-ului dădea un aspect urât centrului satului38.

În anii '70, C.A.P.-ul Luminiţa va fi integrat C.U.A.S.C.-ului din comuna Topolog, alături de cele din Sâmbăta Nouă, Făgăraşul Nou, Calfa, Măgurele, Ciucurova şi Fântâna Mare39. Plenara C.C. al P.C.R. din 1 febr. 1979 a dezbătut şi adoptat măsuri privind perfecţionarea conducerii şi planificării agriculturii, precum şi crearea consiliilor unice agroindustriale de stat şi cooperatiste, măsuri menite să asigure conducerea şi planificarea unitară a întregii activităţi din acest sector al economiei naţionale40.

 

NOTE BIBLIOGRAFICE:

1 ***Plan Urbanistic General, Comuna Topolog, Studiu istoric, întocmit de S.C. Dinamic Construct S.R.L. Tulcea, 1999, pag. 2.

2 Direcţia  Judeţeană  Tulcea  a  Arhivelor Naţionale, Organizarea administrativă a judeţului Tulcea 1878-2008, pag. 22-23.

3 Victor Henrich Baumann, op. cit., pag. 79-81.

4 Ibidem, pag. 86-87.

5 Liliana Lazia, Din istoria onomastică a Dobrogei, în Studii istorice dobrogene, Editura "Ovidius University Press", Constanţa, 2003, pag. 184.

6 Constantin C. Giurescu, Ştiri despre populaţia românească a Dobrogei în harţi medievale şi moderne, Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea, pag. 5.

7 Ibidem, pag. 63.

8 Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Constanţa, Editura „Ex Ponto", 1998, pag. 210.

9 I. N. Roman, Recenzii, Năvălirea bulgarilor din 1916-18 în judeţul Tulcea (jafuri, omoruri, siluiri, schingiuiri şi distrugeri), în Analele Dobrogei, 1920, Anul I, No 3, pag. 651.

10 Georgeta Iatan (Chiujdea), Evoluţia structurilor economico-sociale în Dobrogea, comuna Topolog, studiu de caz, lucrare de licenţă, Constanta, 2005, pag. 94.

11 Dumitru Şandru, Mocanii în Dobrogea, Institutul de Istorie Naţională, Bucureşti, 1946, pag. 126; A se vedea şi Tudor Mateescu, Păstoritul mocanilor în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, Bucureşti, 1986, pag. 105. (La pag. 108-118 se găsesc felurite adeverinţe, dovezi, interogatorii, rapoarte, scrisori, adrese, jalbe, cu privire la trecerea păstorilor ardeleni cu turmele în Dobrogea).

12 Al. P. Arbore, O încercare de reconstruire a trecutului românilor din Dobrogea, în Analele Dobrogei, 1922, Anul III, No 2, aprilie-iunie, pag. 275.

13  Ibidem, pag. 277.

14  Gavril Coatu, Valea Cernei, în Analele Dobrogei, 1921, Anul II, No 4, octombrie-decembrie, pag. 571.

15 Al. P. Arbore, Din etnografia Dobrogei, Populaţiunea Dobrogei după o hartă rusească, în Analele Dobrogei, 1923, Anul IV, No 3, iulie-septembrie, pag. 331.

16  Ioan Georgescu, Românii transilvăneni în Dobrogea, în Analele Dobrogei, Anul X, 1929, fasc 1-12, pag. 166-167; Dumitru Şandru, op. cit., pag. 96-97 semnalează 48 de familii cele mai multe din Făgăraş, stabiliţi la Regina Elisabeta (cu numele vechi Urumbei).

17 Al. Lascarov - Moldovanu, Prin Dobrogea..., în Analele Dobrogei, Anul IX, Vol. II, 1928, pag. 239.

18 Dumitru Şandru, op.cit., pag. 190.

19 Ibidem.

20 C-tin Căpăţână, Monografia comunei Topolog, Bucureşti, 2001, pag. 20.

21 D.J.T.A.N., Trecut, prezent şi viitor, 2006, pag. 29.(informaţia ″1918-1941″ este eronată).

22 Buletinul Camerei de Comerţ şi Industrie din Tulcea, anul XXII, No 1, ianuarie 1932, pag. 136.

23 Ibidem, pag. 137.

24 Ibidem, pag 54.

25 D.J.T.A.N., Fond Prefectura Tulcea, dosar nr. 862/1939, fila 62.

26 Valentina Postelnicu, Monumentele eroilor tulceni, Editura Harvia, Tulcea, 2003, pag. 102.

27 D.J.T.A.N., Fond Legiunea de Jandarmi Tulcea, dosar nr. 57/1946, fila 18, apud Georgeta Iatan (Chiujdea), lucr. cit., pag. 115.

28 Idem, dosar nr. 133/1947, fila 1, apud Georgeta Iatan (Chiujdea), lucr. cit., pag. 124.

29 Ibidem, fila 32, apud Georgeta Iatan (Chiujdea), lucr. cit., pag. 126.

30 Idem, dosar nr. 200/1948, fila 149, apud Georgeta Iatan (Chiujdea), lucr. cit., pag. 155. 

31 Idem, Fond Primăria Topolog, dosar nr. 12/1954, fila 113.

32 Idem, dosar nr. 30/1958, fila 62.

33 Idem, dosar nr. 46/1962, Raport al Comitetului Ex. al Sfatului Popular al com. Topolog, fila   

     19-24.

34 Direcţia Generală de Statistică Tulcea. Caietele statistice ale comunei Topolog, 1963, 1966, 1970, 1980, apud Georgeta Iatan (Chiujdea), lucr. cit., pag. 162.

35 D.J.T.A.N., Fond Primăria Topolog, dosar nr. 32/1958-1967, fila 127-129.

36 Idem, dosar nr. 55/1964, fila 139.

37 Idem, dosar nr. 80/1968, fila 25.

38 Ibidem, fila 296.

39 Georgeta Iatan (Chiujdea), lucr. cit., pag. 140.

40 *** Tulcea. Monografie, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980, pag. 149.

 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one