CUVÂNT DE SUFLET

 

Ce sunt zilele omului pe faţa Pământului? Un şir lung, cât o viaţă, de suişuri şi coborâşuri. Căutări nesfârşite, visări, speranţe, împliniri, nostalgii, reuşite sau dimpotrivă, lacrimi revărsate-n amar. Prin anii grei înmuguresc pe rând florile înmiresmate ale vrerilor lăuntrice, pentru ca tot ele să se topească apoi în uitarea altora de după noi. Ne luăm zborul către nemărginire, avântându-ne sus, tot mai sus, urmărind permanent sensul echilibrului şi năzuind spre Infinit. Unii ajung mai devreme, alţii mai târziu, iar alţii, niciodată. Scepticii se tot întreabă: Ce căutăm de fapt pe aici? De unde venim şi încotro ne ducem? Teoretic vorbind, cu toate realizările ştiinţei pe care le avem astăzi la dispoziţie, încă nu putem da un răspuns cât de cât mulţumitor la ceea ce ne frământă. Totuşi, existenţa noastră efemeră este definită în trei perioade distincte: trecut, prezent şi viitor care, la rândul lor, au un numitor comun: Eterna şi Marea Iubire a Celui de Sus. Cât vieţuim în astă lume, nimic nu e de neatins. Chiar şi mântuirea este posibilă; trebuie doar să luptăm, să credem şi să nădăjduim cu întreaga fiinţă. Dar dacă n-avem Iubire, suntem zero absolut.

În sfârşit, ce mai este viaţa omului? Un dat de la Dumnezeu, cum zice românaşul neaoş de pe la ţară în filozofia lui, cu palmele bătătorite de coada sapei şi cu obrazul copt de măritul Soare. Cari, într-o clipită de şedere acolo pe glia ce-o are de la moşu' lui, îşi ostoieşte arşiţa gâtlejului din adâncul puţului şi muşcă cu nesaţ dintr-un codru de pită pe care-l găseşte mai dulce ca mierea. Şi el nu ştie altceva pe lume decât numa' atâtica: muncă, muncă şi iar muncă. Pentru el şi-ai lui. Pentru nevasta şi copilaşii lui. Să aibă, să nu ducă lipsă. Că rău îi când n-ai ce-aşterne pe masă, feri-te-ar sfântu'! Aşa a prins el de la 'naintaşi de când se ştie: Sfânta Pâinică cea de toate zilele se câştigă cu broboanele frunţii, de cum cântă cucurigu' şi până când mândra Lună îi arată că trebuie să încheie socotelile cu ziua ce-a fost şi să meargă olecuţă la hodină. Nu de alta, da' mâne, tre' s-o ia de la capăt iară.  

Tot astfel am pornit şi noi pe drumul vieţii. Noi, cei care astăzi încercăm să vă dăruim din puţinul nostru prin intermediul acestor umile rânduri, o părticică a sufletului ce poartă-n el feeria unei eterne sclipiri. Este LUMINIŢA - raza cugetării răsăritului de murmur, cufundat în bolta versului omenesc încătuşat de neputinţă. Sfântă binecuvântare, dor şi alean, melancolie şi extaz, patemi... Un singur gând: LUMINIŢA ! Un picur de astru mister, de eu încătuşat în vrerile altora care nu vor bănui vreodată cum e să visezi, să doreşti şi să ai totul, într-un perpetuu preludiu celest de suav giuvaer al miresmelor tăceri de taină. De-ar putea cerul să picure o strună de liră în pustiul de acum, poate s-ar mai risipi searbădul nisip zdruncinat de-al amintirilor ghirlande. Nespusele cuvinte ne-au deschis fereastra spre veşnicia armoniei cea mult nepieritoare.   

Colindăm ţara în lung şi-n lat, dar inima ne-a rămas ţintuită pe acele meleaguri. Suntem hărăziţi parcă să ducem cu noi dulcele fior al depărtărilor suspine. O cană cu apă dacă o bem pe unde ne poartă Domnul paşii, nu ne rabdă dorul şi spunem: Tot mai bună era apa de la Luminiţa!

Până la momentul venirii noastre în luna lui Undrea din 1998, aici nu a mai locuit o familie de preot de aproximativ 10 ani. În toată această perioadă, localitatea a fost filială a parohiei Făgăraşul Nou. Prin urmare, preotul (care mai deservea şi satele de prin jur - Calfa, Meşteru şi Măgurele) venea o dată pe lună să săvârşească în biserică Sfânta Liturghie, aceasta în afară de cazurile când era solicitat pentru oficierea diferitelor servicii religioase ivite pe parcurs.

Bucuria sătenilor nu a cunoscut margini când au aflat că le va sosi în sfârşit un preot şi ca vor avea şi ei de azi înainte slujbă în fiecare duminică şi zi de sărbătoare. Nu mai vorbim de bătrânii cărora le-a venit inima la loc, ştiind că vor putea apela oricând pentru o spovedanie şi împărtăşanie atât de necesare la vârsta lor. Unii n-au crezut până când nu ne-au văzut stabiliţi concret acolo.  

Casa parohială fusese la un moment dat chiar transformată în grajd, după spusele sătenilor; pe scurt, nu se putea sălăşlui într-însa. Dar inimile românilor nu ne-au lăsat de izbelişte; un grup de femei săritoare au pus mână de la mână şi au făcut clacă, astfel că în câteva zile au reuşit să dea o mână de var proaspăt în cele două odăiţe şi să înteţească focul în sobiţa de pământ cu plită şi cuptoraş din polată. Asemenea, câţiva bărbaţi vrednici au adus de la pădure pentru părintele vreo trei căruţe pline vârf cu trunchiuri zdravene de salcâm, să avem ce pune pe foc peste iarnă. Apoi, întreg satul ne-a umplut cămara cu de toate: lapte, brânză, carne, ouă, fasole, cartofi, mălai, făină şi conserve de zarzavaturi. Ce mai, tot ce-i trebuie omului la casă nouă!  

Am vieţuit aici aproape trei ani, până în vara lui 2001. O perioadă scurtă, dar încărcată de evenimente frumoase petrecute în mijlocul acestor oameni minunaţi, de care vom aminti la momentul potrivit. Nu ne-a fost deloc uşor să plecăm, dar a trebuit s-o facem; co-autoarea lucrării efectua zilnic naveta pe jos aproape 6 km. la liceul din Topolog unde preda, fetiţa noastră trebuia dată la grădiniţa şi, în plus, o mai aşteptam şi pe mezină să vină pe lume.

Acum, după zece ani de la despărţirea trupească de satul nostru drag, ne întoarcem sufleteşte cu emoţie şi admiraţie pentru cei cărora le-am fost pentru puţin, ce-i drept, îndrumători spirituali şi care ne-au primit în mijlocul lor, întinzându-ne cu atâta bucurie o mână de ajutor la nevoie. Fără ei, nu am fi în prezent ceea ce suntem. Lucrarea de faţă s-a născut dintr-o datorie morală ce-o purtăm în inimi faţă de satul Luminiţa, judeţul Tulcea. Locuri şi oameni…

Respect şi plecăciunea frunţii înaintea voastră, dragii noştri !   

 


Cuvântul Dl. Prof Univ. Dr. Vasile Torică - directorul tehnic al Centrului Regional Meteorologic Dobrogea din Constanţa, la apariţia volumului monografic "Satul Luminiţa, jud. Tulcea - ieri şi azi", aparţinând autorilor Jenica Sava şi Bogdan Dumitrel Sava, Editura Europolis, Constanţa. 2011:

« În urma unei intense activităţi de documentare în centrul căreia se evidenţiază pasiunea pentru redescoperirea locurilor absolut mirifice din spaţiul nord-dobrogean, lucrarea Satul Luminiţa, jud. Tulcea - ieri si azi aparţinând soţilor Jenica şi Bogdan Dumitrel Sava, reprezintă o contribuţie deosebită pentru conturarea monografiilor regionale din ţara noastră.

Îmbinând armonios bogatul material bibliografic studiat cu observaţiile riguroase din teren desfăşurate pe mai multe etape, ea încearcă să surprindă din punct de vedere analitic, sintetic şi obiectiv problematica dinamicii arealului, tratând echilibrat diferite domenii de cercetare cum sunt factorii naturali, cei de ordin social, economic, istoric şi cultural, utilizându-se pentru aceasta metode de lucru eficiente ca analiza şi sinteza datelor, oferindu-se permanent posibilitatea unei comparări.

Diferitele conjuncturi în care a fost surprins de-a lungul curgerii timpului, ne arată că satul Luminiţa a izbutit să-şi păstreze filonul autentic românesc cât mai nealterat cu putinţă, în condiţiile în care constituia parte integrantă a unei Dobroge măcinată de felurite conflicte militare la nivel european ce s-au extins pe mai multe sute de ani şi care au făcut din ea, putem spune, teatrul de luptă al mai multor popoare, doritoare în a-şi lăsa fiecare pecetea definitorie în istoria, cultura şi tradiţia sa.

Succesul menţinerii unităţii şi identităţii naţionale se regăseşte astăzi în populaţia satului 100% românească de religie creştin ortodoxă, păstrătoare a unei moşteniri spirituale cu valoare de tezaur, reliefată printre altele, de extraordinarele colinde de Crăciun, ce continuă, în ciuda globalizării, să aibă farmecul lor special.

Pentru un spaţiu geografic de întindere redusă cum este cel al localităţii asupra căreia autorii s-au orientat în studiul lor, se remarcă totuşi în mod surprinzător o mare bogăţie şi diversitate a informaţiilor prezentate şi argumentate ştiinţific, la care se adaugă şi susţinerea unui material fotografic complex.

În paralel, s-a avut permanent în vedere captivarea unui cerc cât mai larg de cititori, prin introducerea în text a regionalismelor expuse deosebit de logic şi coerent, menite să atragă atenţia, conducând în acelaşi timp şi spre o plăcere a lecturii.

Autorii sunt recunoscători prin aceste rânduri locuitorilor micii aşezări dobrogene cu nume parcă predestinat, care le-au fost alături într-o anumită perioadă a vieţii şi de care îşi amintesc neîncetat cu emoţie în glas. »

 
 
 

Descrierea localităţii

Satul Luminiţa se află poziţionat în Dobrogea de Nord, respectiv partea de NV a judeţului Tulcea, în regiunea central-nordică a podişului Casimcei, la altitudinea de 345 m. deasupra nivelului mării, fiind localitate componentă în cadrul administrativ al comunei Topolog. Coordonatele sale geografice sunt: 44°53′34″ lat. N şi 28°19′42″ long. E.  

Venind dinspre municipiul Tulcea pe D.N. 22 A Tulcea - Hârşova -Bucureşti, în dreptul Magazinului Universal din centrul comunei Topolog, se face o bifurcaţie la dreapta, respectiv D.J. 222 B şi după un parcurs de 5 km. se ajunge în sat. Vecinii:

- comuna Topolog, la distanţă de 5 km;

- satul Meşteru, la distanţă de 5,5 km;

- satul Măgurele, la distanţă de 6 km;

- satul Făgăraşul Nou, la distanţă de 6 km;

Cele mai apropiate oraşe sunt: Tulcea - 61 km., Hârşova - 49 km. şi Babadag - 39 km.

Aşezarea face parte din categoria satelor de vale de tip adunat, cu formă triunghiulară şi textură relativ ordonată, având o structură cu uşoare tendinţe de risipire. Obârşia văii este relativ largă, puţin adâncită în suprafaţă, ea putând fi definită ca un ansamblu de construcţii (locuinţe, construcţii gospodăreşti, edificii de interes public, magazine) grupate în vatră, care este cadrul vieţii sociale, economice şi culturale, precum şi teritoriul numit hotar. Există aici două unităţi teritoriale de referinţă (U.T.R) cu trupurile aferente, după cum urmează:

- U.T.R. 1  - Trup  1 (localitatea);

- U.T.R. 2 - Trup 2 - cimitirul satului;

- Trup 3 - cişmeaua;

- Trup 4 - puţuri forate pentru alimentare cu apă;

- Trup 5 - staţie tratare şi înmagazinare apă;

- Trup 6 - staţie de epurare ape uzate;

- Trup 7 - staţie pompare ape uzate1.

Din punct de vedere al populării, localitatea se înscrie în categoria satelor mici propriu-zise, cu o populaţie între 101-500 locuitori.

Desfăşurat pe o suprafaţă de 102, 50 ha în intravilan, satul dispune de o arie locuibilă de 3617 m2  şi o arie locuibilă/locuitor de 10, 28 m2. 2  

Intravilanul aferent zonei de locuinţe şi funcţiuni complementare este în suprafaţă de 78,80 ha, reprezentând 76,43% din totalul intravilanului (la 1 ianuarie 1990). Având în vedere că numărul de gospodării este în prezent de 83, rezultă o medie a terenului intravilan de 949,3 m2/gospodărie.

Localitatea este divizată de Valea Roştilor în două zone:

- zona de N, mai ordonată şi cu loturi de orientarea NV-SE;

- zona de SE, cuprinsă între Valea Roştilor şi un afluent torenţial, zonă dezordonată şi puţine locuinţe, preponderenţa aici constituind-o terenurile arabile.

Satul s-a dezvoltat excentric spre NE faţă de drumul judeţean, datorită văilor torenţiale şi Văii Roştilor care afectează arealul la S şi parţial la V.

Pe moment, solicitările de extindere a intravilanului sunt minime. Locuinţele existente - având un regim de înălţime tip parter, sunt construite din ceamur sau chirpici şi acoperite cu plăci de azbociment, tablă ori ţiglă roşie.

Spaţiile comerciale sunt formate din două magazine private.

Zona funcţională indrustrială şi depozitare are o suprafaţă de 0,48 ha, reprezentând 0,46 % din intravilan, fiind formată din incinta fostei S.C. Servagromec S.A. în suprafaţă de 4742 m2 situată în partea de V a localităţii, în imediata vecinătate a incintei fostului C.A.P. Terenul este în proprietatea societaţii menţionate, în conformitate cu H.G.R. 834/1991 fiind nefolosit în prezent, pe el existând o singură construcţie, respectiv fostul atelier mecanic al satului.

Zona funcţională unităţii agrozootehnice are o suprafaţă de 8,08 ha, cu un procent de 7,85% din intravilanul existent. Este formată din fosta incintă a C.A.P.-ului, din care nu s-au mai păstrat decât două clădiri aflate în stare de degradare avansată. Există şi un saivan de oi construit de un întreprinzător particular local.

Zona funcţională pentru instituţii şi servicii publice în suprafaţă de 0,95 ha, reprezintă un procent de 0,92 % din intravilanul existent, fiind formată din:

- Biserica ortodoxă complet renovată în urma reparaţiilor capitale care s-au executat în ultimii 10 ani şi terenul aferent de 1875 m2 ;

- Grădiniţa (fosta şcoală primară) adusă la standarde europene, are 3900 m2  împreună cu terenul aferent;

- Căminul Cultural are o suprafaţă de 3660 m2, cu terenul aferent.

Zona funcţională a căilor de comunicaţii şi transport este în suprafaţă de 11,12 ha reprezentând un procent de 10,80% din intravilan, fiind compusă din D.J. 222 B în lungime de 2 km şi uliţele interioare cu 9,33 km. Starea de degradare a acestora este extrem de avansată.

Zona funcţională gospodărie comunală şi cimitire (ortodox şi musulman) este în suprafaţă de 0,47 ha, constituind un procent de 0,46% din intravilan. Este formată din cimitirul în suprafaţă de 0,47 ha, amplasat în extravilanul localităţii.  

Celelalte zone funcţionale (terenuri libere şi terenuri neproductive) reprezintă un procent redus.



NOTE BIBLIOGRAFICE:

1 ***Plan Urbanistic General al comunei Topolog, harta localităţii Luminiţa, Reglementări urbanistice Zonificări, întocmit de S.C. Dinamic Construct S.R.L. Tulcea, 1999.

2  ***P.U.G. al comunei Topolog, Memoriu general, 1999, pag. 26.

 

 
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one